Situația în care ”suntem foarte vulnerabili la boli”. Constantin Dulcan are o soluție

profesorul-constantin-dulcan-ura-cancer-fiinta-736111

Dimensiune font:

| 14-03-2022 17:08

 Potrivit acestuia, trăim într-o perioadă foarte alertă, solicitantă și trebuie să facem foarte multe lucruri. De aceea, ni se pare că timpul nostru este foarte scurt.

„Când eram mici, ni se părea că timpul este foarte lung, pentru că totul era nou și creierul se implica. Acum, nu ne mai impresionează noutatea și vrem să facem totul cât mai repede. Iar timpul pare mai scurt, pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut. Așa că trebuie să ne moderăm activitatea, să găsim soluții pentru a împăca toate lucrurile. În primul rând, trebuie să ne gândim la sănătate”, a precizat prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan.

„Trebuie să avem un echilibru în toate. Pascal zicea: Niciun exces, nici în bine, nici în rău. S-a făcut o analiză la Harvard despre oamenii care fac accidente vasculare sau infarct la vârstă tânără și despre cauzele acestora. Și s-a demonstrat că toți trecuseră printr-un stres puternic înainte de acest episod grav. În toate trebuie să păstrăm un echilibru și să evităm stresul, pe cât posibil”, a mai precizat prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan, citat de CSID.

 Amintim că profesorul Constantin Dulcan a explicat, în cadrul emisiunii „De-a Viaţa Ascunselea” cu Florentina Fântânaru, la Antena 3, că lumea se va schimba după pandemia COVID-19. „Ştiţi cum văd eu lumea? Ce vedem noi în clipa de faţă este un copac pe care îl vedem de la nivelul solului în sus, dar ceea ce îl susţine pe el sunt rădăcinile, seva care vine din profunzimi, pe care noi o ignorăm. Credem că doar atât există, doar pomul acela. Realitatea vine din profunziumi. Asta înţeleg eu prin abordare holistică, adică să mergem de la rădăcini, de la invizibil către vizibil. (...) Este, fără îndoială, un moment foarte dur în existenţa noastră. Este un moment greu, parcă ar fi războiul nostru mondial. Generaţia noastră era foarte încântată că noi nu am avut un război mondial şi iată că ceea ce se întâmplă în momentul de faţă este echivalentul unui război”, a spus Constantin Dulcan.

 

„Avem toate motivele să credem că omul viitor nu va mai fi niciodată cel care a fost. Prin toată această suferinţă, îndurare a întregii omeniri, cred că omul a meditat, are mult de meditat, întrebările vor fi multe, ce trebuie să facem mai departe. Şi cred foarte tare că omenirea va căuta să îşi reanalizeze toate reperele care i-au fost până acum model de orientare în existenţă. Cred că trebuie să purcedem la revizuirea conceptului de cosmos, de om, de relaţii, de model social. Un model social trebuie să corespundă psihologiei şi biologiei umane pentru că am spus, şi repet, model social faci pentru oameni, nu pentru alte fiinţe. Şi în consecinţă, dacă modelul social nu este în acord, în armonie, cu modalitatea de a fi a omului, modelul de comportament social şi psihologic, atunci acel model nu poate să fie eficient şi nu poate fi de durată”, a mai spus acesta.

„Fără îndoială că noi facem parte dintr-un câmp universal, ne alimentăm din el şi ne ducem existenţa. De aceea am spus că omul care încearcă să se cunoască pe sine, să intre într-o relaţie armonioasă cu semenii, într-un model social armonios cu oamenii, este omul căruia i se oferă şanse. Altfel, nu ne poate motiva optimist. (...) Tehnologia a evoluat enorm, însă, din păcate, psihologia umană rămâne puţin în urma tehnologiei, a mijloacelor prin care noi putem să ne diversificăm viaţa şi să ne-o uşurăm. Tehnologia ne-a pus la dispoziţie o mie de device-uri prin care putem să ne facem viaţa mai uşoară. Dar în acelaşi timp trebuie să fim într-un perfect acord cu noi înşine şi cu societatea în care trăim. Lucrul acesta este strict necesar. (...) În fiecare clipă în care gândim, noi pledăm pentru existenţă, pentru viaţă, pentru longevitate sau dimpotrivă, pentru boală, pentru moarte. Suntem ceea ce gândim, suntem ceea ce ne hrănim, ceea ce respirăm şi ceea ce acţionăm”, a zis Constantin Dulcan.

„Dacă ne vom gândi la binele celuilalt, atunci fiecare dintre noi va beneficia de bine. Dacă gândim exact pe dos, îl discriminăm pe celălalt, asta se întâmplă. Ceea ce semănăm, aia culegem”, a subliniat acesta.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
România - Kosovo. Mircea Lucescu, primul mesaj după ce kosovarii au ieșit de pe teren
16/11/2024 10:59

 Mircea Lucescu spune că jucătorii kosovari au premeditat totul si Romania ar trebui să primească meciul la masa verde.  Lucescu spune că jucătorii din Kosovo au incercat să provoace atat ju ...

Cum arată vestiarul naționalei din Kosovo, după ce echipa a părăsit Arena Națională. Imagini
16/11/2024 10:51

    Vestiarul jucătorilor din Kosovo arată dezolant, după ce jucătorii au părăsit Arena Natională. Reamintim că jucătorii kosovari au iesit de pe teren la indemnul căpitanului Amir R ...

Un covrig cu cașcaval, la originea unei povești care-l va băga pe un ieșean la închisoare
15/11/2024 18:35

 Un iesean va ajunge după gratii pentru că nu si-a putut păstra calmul la o coadă la covrigi. Cele două palme aplicate altui cumpărător, in urma unui conflict minor, il vor costa doi ani si jumătat ...

Cum protejăm patrupezii în sezonul rece. Șapte lucruri bine de știut pentru confortul și sănătatea animalelor de companie pe timp de frig
15/11/2024 16:17

Cum protejăm patrupezii in sezonul rece. Sapte lucruri bine de stiut pentru confortul si sănătatea animalelor de companie pe timp de frig Iată că intrăm treptat in sezonul rece al anului, iar dacă noi ...

S-a castigat marele premiu la Loto 6/49 in valoare de peste 9,58 milioane de euro
15/11/2024 09:30

La tragerea Loto 6/49 din 14.11.2024, s-a castigat premiul de categoria I in valoare de 47.703.321,40 de lei (peste 9,58 milioane de euro).Biletul norocos a fost jucat la agentia 17 034 din Galati si a fost com ...

O petiţie semnată de peste 40.000 de persoane împotriva bradului de Crăciun de la Vatican
14/11/2024 12:52

 Peste 40.000 de oameni au semnat o petitie pentru a interzice tăierea unui brad care ar urma să fie plasat la Vatican. După cum spune traditia, bradul de Crăciun găsit in Vatican provine din orasu ...

Românii sunt obligați să prezinte buletinul când fac asta!
14/11/2024 11:32

 Romanii sunt obligati să prezinte buletinul cand fac asta! Este vorba despre cetătenii care se duc la casele de schimb valutar. Cei care nu prezintă un act de identitate nu pot schimba banii. Iată mot ...

Gutuia, regina incontestabilă a toamnei
13/11/2024 15:16

Gutuia, regina incontestabilă a toamnei Gutuile se numără printre fructele preferate din sezonul de toamnă. Culoarea galben-pai, aroma subtilă pe care o simti cand o adulmeci, pulpa crocantă si gustul ...

Testamentul lui Silviu Prigoană / Cine primește averea omului de afaceri - Nevasta nu ia nimic
13/11/2024 10:53

  Silviu Prigoană a murit marti, 12 noiembrie 2024, la varsta de 60 de ani. În urmă cu ceva vreme, omul de afaceri vorbise despre testament. De-a lungul anilor, Silviu Prigoană a strans ...

Scărlătescu, exasperat de procesul cu Antena 1:
12/11/2024 11:35

 "Mă lătrau cainii cand ajungeam acasă", a spus Cătălin Scărlătescu, referindu-se la faptul că era extenuat de orele de productie pe care le realiza la Antena 1. Chef Scărlătescu spune ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei