31 octombrie, Ziua Mării Negre
Dimensiune font:
În fiecare an, la 31 octombrie este marcată Ziua internaţională a Mării Negre. În anul 1996, la această dată, cele şase ţări riverane Mării Negre, respectiv Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina, au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, document ce conţine cel mai complet set de strategii şi măsuri pentru salvarea şi reabilitarea Mării Negre, notează site-ul zimn.marenostrum.ro.
Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră a fost semnat în cadrul Conferinţei Miniştrilor Mediului din ţările riverane Mării Negre, desfăşurate la Istanbul, la 30-31 octombrie 1996, şi reprezintă rezultatul a trei ani de studii, cercetări şi consultări, care au confirmat faptul că mediul Mării Negre este puternic afectat. Reziduurile transportate de râurile din 17 ţări, pescuitul excesiv şi deversările necontrolate de produse petroliere au produs dezechilibre ecologice în Marea Neagră, în ultimii 35 de ani. Planul Strategic de Acţiune promovează colaborarea tuturor ţărilor costiere în vederea reducerii impactului poluării asupra ecosistemului marin.
Demersurile privind această colaborare se conturaseră deja cu câţiva ani mai devreme. Potrivit site-ului www.mae.ro, la 21 aprilie 1992, fusese semnată, la Bucureşti, de cele şase state, Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, ratificată de România prin Legea 98/1992. "În 1992, la Bucureşti, statele riverane Mării Negre, pe deplin conştiente de problemele cu care se confruntă această regiune, au semnat Convenţia pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării. România este depozitarul acestui important document, ratificat de toate statele semnatare, prin care acestea se angajează să depună toate eforturile pentru refacerea diversităţii ecologice a ecosistemului marin Marea Neagră. Astfel, s-a creat cadrul instituţional legal pentru adoptarea măsurilor de conservare şi protecţie a ecosistemului marin Marea Neagră. Convenţia pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării, denumită generic şi Convenţia de la Bucureşti, a fost ratificată prin Legea 98/1992, la 21 aprilie", se menţionează într-un comunicat de presă din 31 octombrie 2019 al Ministerului Apelor şi Pădurilor.
Anexa Convenţiei cuprinde trei protocoale: unul, privind protecţia mediului marin al Mării Negre împotriva poluării din surse de pe uscat; cel de-al doilea, privind cooperarea în combaterea poluării cu petrol şi alte substanţe nocive, a mediului marin al Mării Negre, în situaţii de urgenţă; cel de-al treilea, privind protecţia mediului marin al Mării Negre împotriva poluării prin descărcare. Atât Convenţia, cât şi Protocoalele sale au intrat în vigoare la 15 ianuarie 1994. Potrivit site-ului www.senat.ro, organismul desemnat cu aplicarea Convenţiei de la Bucureşti este Comisia pentru protecţia mediului marin al Mării Negre împotriva poluării, care asigură cadrul regional pentru cooperarea în acţiunile de reducere a poluării în Marea Neagră.
Ulterior, la 7 aprilie 1993, miniştrii cu atribuţii în protejarea mediului marin al Mării Negre din cele şase ţări au semnat, în Ucraina, Declaraţia de la Odessa, care formulează o politică comună a ţărilor din jurul Mării Negre, referitoare la protejarea şi folosirea resurselor, se arată pe site-ul www.blacksea-commission.org. Declaraţia conţine un orar rezonabil al acţiunilor care vizează unirea eforturilor tuturor sectoarelor societăţii pentru conservarea şi protecţia mediului Mării Negre, dezvoltând şi detaliind ideile Convenţiei de la Bucureşti, în acord cu deciziile Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro, din iunie 1992.
Aceste documente au constituit baza legală pentru demararea Programului Internaţional pentru Managementul Mediului şi Protecţia Mării Negre - Programul de Mediu al Mării Negre (BSEP). Proiectul BSEP a fost lansat, în 1993, sub egida Autorităţii de Mediu Internaţionale (GEF), cu scopul de a consolida şi de a proteja ecosistemul Mării Negre, prin intermediul unor politici şi al unui cadru legislativ adecvat pentru lupta împotriva poluării şi pentru protejarea biodiversităţii, se arată pe site-urile www.marinespecies.org şi www.grid.unep.ch.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau