Comuna unde femeile pot trăi fără să muncească
Dimensiune font:
Locul unde femeile sunt binevenite, fără să muncească, se află în Jurilovca, județul Tulcea și se numește Schitul Babicilor. Aici, într-o clădire aflată perete în perete cu biserica de rit vechi, femeile în vârstă care nu mai au familie, pot locui gratis.
De cele mai multe ori, la Schitul Babicilor, vin femei în vârstă care nu mai au casă și nici familie care să le îngrijească. Schitul le primește cu brațele deschise, iar femeile își petrec viața în rugăciune, primind alimente și haine de la localnici. Femeile trăiesc ca niște călugărițe și se roagă pentru persoanele care le oferă ajutor.
Schitul ,,Babicilor” din Tulcea aparține Bisericii ce poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului, fiind ridicată în anul 1838, numărând, astfel, 179 de ani de existență.
,,Aici, în perimetrul bisericii, este un loc unde sunt câteva clădiri mai mititele unde se retrag femeile bătrâne. Este un lăcaș fără bărbați. Se retrag femeile care nu au posibilități materiale de întreținere, ba chiar și unele care au, dar se retrag aici pentru a le fi mai ușor să participe la toate slujbele care se fac la biserică. Locul a primit denumirea de schit. Așa este cunoscut la noi în localitate, drept schit”, a declarat Maxim Busla, un lipovean de 65 de ani din Jurilovca, fost inginer piscicol pentru Libertarea.ro.
Se spune că schitul și-a primit numele de Babica din cuvântul de origine rusă ,,Babușca”, însemnând bunică. Tocmai de aceea, femeile își pot găsi liniștea și un acoperiș deasupra capului în cazul în care au rămas singure pe lume.
,,Eu știu de la mama mea, care era născută în anul 1919, că, de când se știa ea, aici au fost aceste căsuțe. Au mai fost refăcute, oameni cu dare de mână au făcut altele mai noi. Femeile acestea mor și sunt înmormântate aici. Se întrețin prin pomenile date de oameni, la slujbe de pomenire, alții cu dare de mână le aduc și în afara pomenilor mâncare, alimente. Unii mai aduc și lemne. Ele, practic, stau aici și sunt ajutate, pentru că nu există slujbă la biserică, indiferent de oră și de zi, la care să nu participe ele. Mulți vin și le donează bani: roagă-te pentru persoana cutare… că e mort, că este pentru însănătoșire, iar ele, săracele, bat mătănii aici”, a completat Maxim Busla pentru sursa citată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau