Înmulţirea alarmantă a numărului de urşi din ţara noastră şi atacurile repetate asupra populaţiei şi gospodăriilor au determinat autorităţile să ia măsuri drastice. Astfel, mai multi urşi de pe raza unor fonduri cinegetice din jude ...
Jandarmii din cadrul Postului Montan Bicaz-Izvorul Muntelui au intervenit, miercuri, de trei ori, in doar cinci ore, după ce la numărul de urgenţă 112 a fost sesizat un atac al unui urs asupra unor animale de la stană sau prezenţa unor ur ...
Biserica de lemn din satul Urşi, judeţul Valcea este marele caştigător al ediţiei 2021 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu. Proiectul a caştigat şi Premiul Publicului, informează Reprezentanţa in Romania a Comisiei Europene pe site-ul său ...
A crescut numărul atacurilor animalelor sălbatice asupra celor domestice, in comune din zona de munte a judetului Suceava dar si in municipii si orase cum ar fi Vatra Dornei si Brosteni, asa cum reiese dintr-o situatie a Agentiei de Protectie ...
Numărul pagubelor provocate de urşi in Harghita este aproape dublu faţă de anul trecut, arată datele puse la dispoziţie de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Harghita. Directorul APM Harghita, Domokos Laszlo, a declarat, pentru AGERPRES, c ...
Trei urşi au apărut in localitatea Bicaz Chei, in noaptea de luni spre marţi, la momente diferite, a informat purtătorul de cuvant al ISU Neamţ, Irina Popa. Iniţial a fost semnalată prezenţa a doi urşi, in zona carierei de piatră din ...
Jandarmii şi poliţiştii harghiteni au intervenit de 14 ori, in ultimele două zile, pentru indepărtarea urşilor a cărora prezenţă a fost semnalată, la numărul de urgenţă 112, in localităţile Şimoneşti, Fitod, Corbu, Borsec, Băile Tuşna ...
Senatoarea Diana Sosoacă a postat pe pagina sa de Facebook o filmare pe Transfăgărăsan, acolo unde a intalnit o ursoaică cu mai multi pui. La un moment dat aceasta intră intr-o ceartă cu cativa localnici care veniseră să alunge animalele. &b ...
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, sustine că, de teama urşilor, este „din ce in ce mai greu” pentru crescătorii de animale să găsească ciobani care să meargă cu oile sau cu vitele pe munte. „Este o pr ...
Ciobanul de la stana din Suceava atacat de urs a fost adus la Spitalul ”Sfantul Spiridon” din Iaşi, unde a fost operat timp de şapte ore de echipe mixte de medici ORL şi de chirurgi maxilo-faciali. Coordonatorul SMURD Iaşi, prof. univ. ...
În decembrie 2020, Curtea de Arbitraj pentru Sport din Elvetia a interzis Rusiei să participe la sporturi internationale pană la sfarsitul anului 2022, după ce Agentia Mondială Antidoping (WADA) a găsit-o vinovată de derularea unui program d ...
Un turist din Bucureşti, surprins cand hrănea urşii intr-o parcare de pe DN 7C - Transfăgărăşan, in apropiere de barajul Vidraru, a fost amendat de jandarmi. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Inspectoratul Judeţean de Jandarm ...
Jandarmii au intervenit in weekend in 12 cazuri pentru indepărtarea unor ursi care au ajuns in zone locuite din judetul Harghita. Unul dintre animale a intrat in bucătăria unui hotel, iar un altul pe peronul gării din Băile Tusnad. Potrivit Jandarm ...
Peste 200 de localnici din Băile Tuşnad au participat vineri seara la un marş prin care au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei disperate in care se află, in contextul in care urşii sunt prezenţi in staţiune in fiecare zi, intră in case, ...
Ministerul Mediului a publicat Ordonanta de Urgentă care prevede modalitătile prin care ursii pot fi impuscati sau eutanasiati „in situatiile critice care pun in pericol viata sau integritatea corporală a cetătenilor.” Decizia de elimina ...
Urşii agresivi, care pun in pericol viaţa oamenilor şi bunurile lor in localităţi, vor putea fi impuşcaţi sau eutanasiaţi, dacă nu funcţionează alte metode de indepărtare a lor din zonele locuite, a declarat, joi, ministrul Mediului, Tancz ...
Mary Simon, prima femeie indigenă numită marti guvernator general al Canadei, a luptat toată viata impotriva forajului arctic si a vanătorii de foci si pentru apărarea traditiilor inuite, potrivit AFP. Noua reprezentantă a reginei Elisabeta a I ...
Urşii au ucis două bovine la stane situate in zonele Petriceaua şi Vinderel, comuna Repedea din Munţii Maramureşului, a informat, joi, preşedintele Asociaţiei de Vanători 7 Repedea, Gavrilă Bor. "Am crezut că e doar un atac ocazional. Nu ...
Mai multi copii de gimnaziu care mergeau in excursie pe Transfăgărăsan au avut o experientă de neuitat. Microbuzul care ii transporta s-a intalnit cu un urs chiar pe mijlocul drumului, relatează Realitatea PLUS. Copiii s-au entuziasmat si ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anuntă că miercuri, incepand cu ora 8.00, circulatia rutieră pe Transfăgărăsan, intre Piscul Negru si Balea Cascadă se va deschide pentru toate categoriile de autovehicule, in ...
Aproximativ 200 de persoane au participat marţi, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, la o manifestaţie de susţinere a iniţiativei ministrului Tanczos Barna referitoare la intervenţia rapidă in cazul urşilor care intr ...
Jandarmii harghiteni au fost solicitaţi, in cursul nopţii de miercuri spre joi, să intervină pentru indepărtarea mai multor urşi din Băile Tuşnad, prezenţa acestora fiind semnalată intr-o pensiune, un magazin, dar şi pe străzile din staţiun ...
În urma relaxărilor din ultima perioadă in privinţa organizării de excursii, tabere şcolare sau activităţi şi expediţii in aer liber, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au menţionat, in cadrul unui document oficial p ...
O ursoaică a fost văzută zilele trecute de un localnic din comuna Cosmeşti, langă o cultură de pepeni, fiind pentru prima dată cand un astfel de animal apare in nordul judeţului Galaţi. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene a Vanăt ...
În ultimele 24 de ore au fost primite la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judetean Harghita, 2 apeluri, prin intermediul SNUAU 112, prin care era anuntată prezenta a nu mai putin de 8 ursi in localitatea Băile Tusnad. Din cele ...