Cel mai lung lot al Autostrăzii A8 intră în execuție
Dimensiune font:
* astăzi a fost semnat contractul cu UMB pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș: 1,2 miliarde euro, 38 kilometri * termenul de finalizare a acestui lot este de 54 de luni * este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte
O asociere româno - bosniacă va construi cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8, Ditrău - Grinţieş (38 km). În valoare de 6,14 miliarde de lei, acesta este cel mai mare contract de autostadă semnat până acum în România, potrivit CNIR. „Am semnat astăzi contractul pentru construcția unui nou lot al al sectorului montan al A8 (Autostrada Unirii)! Lotul Ditrău-Grințieș (37,9 km), cel mai lung al acestei autostrăzi, va fi construit de o asociere româno-bosniacă”, a transmis joi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului de autostradă Ditrău-Grințies este primul semnat de CNIR, de la înființarea acestei noi companii.
Noul lot de autostradă (finanțat prin Programul Transport 2021-2027), în valoare de 6,14 miliarde de lei (fără TVA), trebuie finalizat în 54 de luni (14 luni alocate pentru proiectare și 40 de luni alocate fazei de execuție a lucrărilor).
Pe traseu vor fi construie inclusiv 63 de pasaje și 19 tuneluri, structuri a căror lungime însumată reprezintă 57% din lungimea întregului lot.
Pe 10 martie, CNIR a desemnat câștigătoare oferta asocierii SA&PE Construct (lider)-Tehnostrade SRL E uro Asfalt DOO - Spedition UMB, pentru contractul de proiectare și execuție a lotului 2A Ditrău – Grințieș (38 km), cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8.
Oferta financiară a asocierii, condusă de firmele controlate de Dorinel Umbrărescu, are o valoare de 6,14 miliarde lei (aproximativ 1,2 miliarde euro) fără TVA, potrivit CNIR. Amintim că, de altfel, doar această asociere a depus ofertă pentru cel mai lung lot din A8.
Pentru realizarea acestui lot, cu o lungime de 37,9 kilometri, care se desfășoară în județele Harghita și Neamț, asocierea formată din constructori din România și Bosnia – Herțegovina are termen de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni durata de execuție.
Finanțarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.
Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau