Ieșenii își vând pământurile cu 40 de bani metrul pătrat!
Dimensiune font:
* în ianuarie 2025, conform avizelor Direcției Agricole, cel mai bine s-au vândut terenurile mici, din extravilanul Iașului – 74 lei/mp, sau al comunelor Miroslava – 66 lei /mp, Aroneanu – între 33 și 65 lei/mp, Schitu Duca – între 5 și 59 lei/mp, Lețcani – între 40 și 53 lei/mp, Rediu – 22 lei/mp * la polul opus, cele mai ieftine terenuri agricole au fost tranzacționate la Șcheia – între 0,44 și 1 leu/mp, Belcești – 0,49 lei/mp, Cotnari – 0,77 - 0,96 lei/mp, Valea Seacă – 0,83 lei/mp
Deși Institutul Național de Statistică avansează mereu cifre halucinante în privința prețurilor la terenurile agricole, realitatea este, mereu, alta, cel puțin pentru zona aceasta de Nord-Est.
În 2019, de exemplu, INS anunța că pământul agricol din județul Iași se vinde cu prețuri începând cu 3.500 de euro pe hectar, iar 2 ani mai târziu îl cota deja la o medie de 7.000 de euro/ha, „utilizând metodologia convenită la nivel european”.
Din nefericire, practica bate mereu teoria, iar prețurile de tranzacționare a terenurilor agricole se menține destul de scăzut, la nivelul județului Iași.
Luna aceasta, zecile de avize emise de Direcția Agricolă Iași pentru tranzacționarea terenurilor agricole, conform legilor în vigoare, demonstrau că, cel puțin deocamdată, în mare majoritate, ieșenii își oferă terenurile arabile spre vânzare la prețuri de 1-2 lei/mp, ceea ce reprezintă o valoare de 2.000-4.000 de euro/hectar!
Vorbim de terenurile situate în câmp, agricole, nu de cele de la periferia zonelor urbane, care, evident se tranzacționează cu sume mult mai mari.
Această categorie, de terenuri aflate în zona metropolitană a Iașului, de exemplu, ajung să coste sute de mii, chiar milioane de euro, în funcție de utilitățile aflate pe teren și de distanța față de căile de acces.
De fapt, în întreaga țară, prețul terenurilor arabile și al pășunilor diferă de la un județ la altul, fiind influențat de poziționarea geografică și de mulți alți factori.
În ianuarie 2025, conform avizelor Direcției Agricole, cel mai bine s-au vândut terenurile mici, din extravilanul Iașului – 74 lei/mp, sau al comunelor Miroslava – 66 lei /mp, Aroneanu – 33-65 lei/mp, Schitu Duca – 5—59 lei/mp, Lețcani – 40-53 lei/mp, Rediu – 22 lei/mp.
La polul opus, cele mai ieftine terenuri agricole au fost tranzacționate la Șcheia – 0,44-1 leu/mp, Belcești – 0,49 lei/mp, Cotnari – 0,77-0,96 lei/mp, Valea Seacă – 0,83 lei/mp, Gorban – 1 leu/mp, Balș - 1,94-2 lei/mp, Șipote – 1,98 – 2,90 lei/mp, Tansa – 2 lei/mp, Dobrovăț - 2,03 lei/mp, Focuri – 2,19 lei/mp, Ruginoasa – 2,2-2,75 lei/mp, Deleni – 2,5 lei/mp, Plugari – 2,4-3,25 lei/mp, Țibănești – 2,5 lei/mp, Scobinți – 4,86 lei/mp, Ion Neculce – 5 lei/mp, Românești – 11,5-16,6 lei/mp.
Sume, să recunoaștem, foarte mici în comparație cu celelalte zone ale țării, unde terenurile arabile au prețuri cu mult mai mari.
În ceea ce privește prețurile terenurilor agricole la nivel european, Malta se află pe primul loc în Uniunea Europeană, cu cel mai mare preț mediu pentru un hectar de teren arabil, de 283.039 euro. Aceasta este urmată de Țările de Jos, cu un preț mediu de 91.154 euro pe hectar, și Luxemburg, unde prețul ajunge la 42.540 euro pe hectar. Pe de altă parte, țările din Europa Centrală și de Est au terenuri mult mai ieftine, iar Croația înregistrează cele mai mici prețuri pentru terenurile arabile, cu doar 4.491 euro pe hectar. Letonia și Slovacia urmează cu prețuri de 4.591 euro și respectiv 5.189 euro pe hectar. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau