Un hârlăuan e ţinut „în joc de glezne” de către judecători
Dimensiune font:
* este, în continuare, anchetat pentru lovire sau alte violenţe * el pretinde că a intervenit prescripţia
Nimeni altcineva nu poate şti cu exactitate ce s-a întâmplat acum opt ani între Marian L. şi Gheorghe S. din comuna Scobinţi. Singurul lucru cert e dat de cele scrise în certifiatele medico-legale pe care cei doi şi le-au scos după o altercaţie din centrul comunei. A fost un schimb de pumni şi picioare, dar fără vreun învingător sau învins.
S-au dat reciproc în judecată, Marian a fost condamnat la un an, dar cu suspendare. În schimb, împotriva lui Gheorghe încă n-a fost pronunţată vreo sentinţă. Nemulţumit mai ales de pedeapsa blândă de care a avut parte adversarul său, Gheorghe a deschis o acţiune de revizuire a sentinţei din octombrie 2023. Cere rejudecarea speţei, dar şi scoaterea lui de sub urmărirea penală. Primul motiv e că a intervenit prescripţia. Apoi, că la incidentul din 2017 n-au fost martori oculari, ci doar plângerea lui Marian. Care, dacă ar fi fost parte vătămată, ar fi trebuit să primească despăgubiri. Ori asta nu s-a întâmplat. I-a acuzat pe judecători de dictatură, treabă care nu l-a ajutat cu nimic. Dimpotrivă. Magistraţii i-au respins, la finele săptămânii trecute, cererea de revizuire, ca inadmisibilă în principiu. Ancheta împotriva sa continuă. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau