Dublul Simona Halep / Jasmine Paolini a trecut de perechea Iga Swiatek / Paula Badosa la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi. Este a treia ediție a World Tennis League. Simona face parte din echipa Kites, iar victoria contra perechii Swiatek / Badosa a venit cu scorul de 7-5 (s-a jucat un singur set).

Poloneza și iberica au început mult mai bine meciul, au condus cu 5-2, dar nu au putut închide partida.

Halep și Paolini au revenit și au câștigat în cele din urmă manșa cu 7-5. Setul a durat 46 de minute.

 

Turneul demonstrativ se dispută în perioada 19-22 decembrie, pe Etihad Arena din Abu Dhabi.  Halep face parte din echipa Kites, ea înlocuind-o pe Barbora Krejcikova, dublă campioană de Grand Slam (Roland Garros 2021 și Wimbledon 2024).

Simona îi are drept coechipieri în echipa Kites pe Nick Kyrgios, Casper Ruud și pe Jasmine Paolini.

Componența echipelor

Kites: Casper Ruud (6 ATP), Nick Kyrgios (fără clasament), Jasmine Paolini (4 WTA), Simona Halep (877 WTA). 

Eagles: Stefanos Tsitsipas (11 ATP), Alexander Shevchenko (78 ATP), Iga Swiatek (2 WTA), Paula Badosa (12 WTA)

Falcons: Andrey Rublev (8 ATP), Denis Shapovalov (56 ATP), Elena Rybakina (6 WTA), Caroline Garcia (48 WTA)

 

Hawks: Jordan Thompson (26 ATP), Sumit Nagal (98 ATP), Aryna Sabalenka (1 WTA), Mirra Andreeva (16 WTA)