Ce este de făcut atunci când ai dureri sub coasta stângă în față
Dimensiune font:
Multe persoane se alarmează atunci când au dureri sub coasta stângă în față din cauza proximității față de inimii, astfel că se tem de ce este mai rău, și anume un atac de cord. Totuși, durerile sunt un simptom al mai multor afecțiuni, deoarece pot proveni din multe sisteme de organe, fiecare având propriul set unic de cauze potențiale, variind de la ușoare la severe.
Afecțiunile legate de inimă, stomac, plămânul stâng, rinichiul stâng și porțiunile de intestin gros și subțire pot provoca dureri în jurul cutiei toracice.
Ce ar trebui să faci dacă ai dureri sub coasta stângă în față
Atunci când resimți dureri sub coasta stângă în față sau orice alt tip de durere, ar trebui să gândești ca un medic de urgență. Aceasta înseamnă să evaluezi atent simptomele și să înțelegi care este cauza, aspecte ce te vor ajuta la determinarea următorului pas. Multe dintre acestea sunt lucruri pe care le poți gestiona singur. Remediile naturiste, cum ar fi odihna, analgezicele și schimbările de stil de viață, pot ajuta. Aceasta este o opțiune bună, dacă poți identifica o cauză relativ evidentă a durerii sau disconfortului, cum ar fi o accidentare la coaste dintr-o cădere recentă sau un antrenament intens la sală. Dacă ai mâncat multe alimente picante sau acide și știi că ai reflux gastric, ia un calmant pentru arsuri și vezi dacă se rezolvă problema. Pentru situațiile care nu sunt o urgență, iar afecțiunea pare să vină și să dispară sau este tolerabilă, discută cu un medic pentru a determina pașii următori.
O regulă de bază este că, dacă pare o urgență, ar trebui să mergi sau să suni la numărul unic de urgențe. Alți factori pe care ar trebui să îi iei în considerare atât pentru tine, cât și pentru cei dragi vizează existența altor afecțiuni medicale care ar putea face o persoană mai vulnerabilă, cum ar fi dacă sunt imunocompromiși sau foarte tineri sau vârstnici. Tipul și durata simptomelor joacă, de asemenea, un rol. Dacă durerea este persistentă și se agravează din cauza efortului sau respirației, cauza ar putea fi mai gravă și chiar o urgență medicală.
Care sunt cauzele afecțiunii
Cutia toracică este formată din 24 de coaste, 12 pe partea stângă și 12 pe partea dreaptă. Funcția lor este să protejeze organele care se află sub ele. Pe partea stângă, aceasta include inima, plămânul stâng, pancreasul, splina, stomacul și rinichiul stâng. Infecția, inflamația sau leziunea oricărui dintre aceste organe poate provoca dureri care radiază sub și în jurul cutiei toracice. Este, de asemenea, posibil să îți rănești coastele în sine.
advertisement
Costocondrita se referă la inflamația cartilajului care leagă coastele de stern. Această afecțiune nu are întotdeauna o cauză clară și poate apărea din mai multe motive, cum ar fi o infecție, o leziune sau o tuse severă. Costocondrita cauzează o durere ascuțită, înjunghiată, care este de obicei resimțită pe partea stângă a cutiei toracice. Poate deveni mai intensă atunci când tușești, strănuți sau apeși pe abdomen. Un impact puternic sau o leziune la nivelul pieptului este cea mai frecventă cauză a coastei contuzionate sau fracturate. De asemenea, durerea cauzată de pancreatită poate apărea brusc sau se poate agrava treptat în timp. Simptomele suplimentare ale afecțiunii includ febră, ritm cardiac rapid, greață, vărsături, pierdere în greutate și icter.
Rinichii fac parte din tractul urinar și sunt situați de fiecare parte a coloanei vertebrale, dar atunci când devin inflamați sau infectați, poți resimți dureri sub coasta stângă în față. Pietrele la rinichi sunt depuneri de calciu și sare solidificate ce pot provoca o senzație de crampe în timp sunt eliminate și își fac drum spre vezica urinară. Pe lângă durerea în partea stângă, pot oferi și o senzație de urinare sau chiar urină cu sânge. Infecțiile renale apar atunci când bacteriile din tractul urinar ajung în rinichi, iar acest lucru se întâmplă de obicei din cauza unei infecții a vezicii urinare. Simptomele suplimentare pot include febră și greață. Pentru a determina cauza unei dureri sub coasta stângă în față, un medic îți va face un examen fizic care include palparea zonei afectate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau