Dan Șucu a devenit proprietarul a 77% din acțiuni după ce a majorat capitalul social al companiei cu suma totală de 45.356.262 de euro. Din această sumă, 5.356.262 de euro au fost acordați cu titlu gratuit, iar restul de 40.000.000 de euro au fost achitați pe data de 14 decembrie.
”Genoa a emis un comunicat. E fals!”
Compania americană Advantage Capital Holdings LLC (A-Cap) susține că vânzarea clubului Genoa către Dan Șucu nu ar fi fost posibilă, deoarece aceasta deține drepturile asupra clubului și nu a aprobat nicio tranzacție în acest sens.
Într-un răspuns oferit americanilor de la Bloomberg, reprezentanții A-Cap spun că informația este una falsă.
”Genoa a emis un comunicat în care a pretins că a vândut clubul unei terțe părți. E fals!”, a transmis A-Cap.
Compania A-Cap susține că a fost implicată în momentul în care 777Partners a preluat controlul asupra Genoa. Potrivit declarațiilor, după ce grupul 777Partners a intrat în colaps, A-Cap ar fi preluat clubul și afirmă că nu a autorizat vânzarea acestuia către Dan Șucu.
”Operațiune clandestină, neaprobată”
”Această presupusă vânzare a fost realizată fără aprobarea sau semnătura acționarilor clubului și fără ca reprezentanții acționarilor să fie prezenți.
Orice încercare de a prezenta într-un mod incorect statutul clubului Genoa va fi contestat viguros de acționarii clubului. Regretăm că actuala conducere a clubului a pierdut timpul cu această operațiune clandestină, neaprobată”, au mai transmis reprezentanții companiei americane A-Cap.
Adauga comentariul tau