ALERTĂ METEO emisă de ANM: ploi torențiale și CANICULĂ, în România
Dimensiune font:
Meteorologii au emis o alertă de ploi torențiale și instabilitate atmosferică pentru ziua de marți. Sunt vizate estul, sud-estul și parțial centrul țării. Începând de miercuri, meteorologii anunță un val de caniculă în vest și sud-vest, până duminică.
Potrivit unei informări meteo valabilă marți de la ora 10.00 până la 21.00, în estul, sud-estul și parțial în centrul țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină.
În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20...30 l/mp.
În intervalul miercuri – duminică, valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice și sud-vestice, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat.
În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere, îndeosebi în sud.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau