Ancheta furtului mâncării pentru copiii din creșe, decretată ”nulă de drept”. Motivul invocat de magistrați este extrem de rar
Dimensiune font:
Interceptările telefonice, interceptările ambientale, perchezițiile făcute de procurorul de caz în dosarul privind furtul de mâncare din creșele din Ploiești ar putea fi lovite de nulitate absolută după o decizie definitivă dată luni, 13 decembrie, de Curtea de Apel Ploiești.
Instanța a decis că Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, instituție care a instrumentat dosarul creșelor, nu avea competență în această cauză, dat fiind calitatea unuia dintre inculpați și acuzațiile de luare de mită de care era suspectat.
Ca atare, Curtea de Apel a constatat că ancheta în acest caz se afla în competența Direcției Naționale Anticorupție, atâta vreme cât inculpatul era șeful unei instituții publice, iar acuzațiile erau de corupție. Dat fiind acest viciu de procedură, Curtea a anulat mandatul de arestare emis pe numele Angelicăi Fodor, șefa Centrului Creșe Ploiești, acuzată de luare de mită și delapidare.
În plus, aceeași instanță a decis că punerea în mişcare a acţiunii penale în cauză, adică mare parte din probatoriu, a fost făcut ”cu încălcarea dispoziţiilor art.13, alin.1, lit.b din OUG nr.43/2002 referitoare la competenţa materială şi personală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, conform portalului instanțelor de judecată.
Ads
”În baza art.425/1 alin.7 pct.2 lit.a rap. la art.204 Cod proc. penală, admite contestaţia formulată de inculpata FODOR ANGELICA împotriva încheierii nr.433 din 08 decembrie 2021 pronunţate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova.
Desfiinţează încheierea contestată, şi, în consecinţă: Constată că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata Fodor Angelica pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 Cod penal, şi delapidare, prev. de art.295 alin.1 cu aplic. art.35 Cod penal, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.13 alin.1 lit.b din OUG nr.43/2002 referitoare la competenţa materială şi personală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Dispune anularea mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova şi punerea de îndată în liberate a inculpatei Fodor Angelica de sub puterea acestuia, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. (…) Definitivă. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 13 decembrie 2021.
Ads
Document: Încheiere - măsuri preventive (faza de UP) 13.12.2021”, se arată în încheierea de ședință a Curții de Apel Ploiești, privind contestația la măsura arestării preventive dispusă de instanța inferioară.
De ce s-a ajuns aici
Conform legii, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în legea 78/2000 (fapte de corupție), dacă sunt săvârșite, de către ”conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora”, potrivit ordonaței invocate de Curtea de Apel Ploiești care a anunlat mandatul de arestre preventivă emis pe numele Angelicăi Fodor, șefa Centrului Creșe Ploiești, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești.
Ads
Atâta vreme cât cercetarea a fost făcută de o instituție care nu avea competența materială într-o astfel de cauză, actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută.
Cu alte cuvinte, întreaga cercetare a polițiștilor și a procurorilor care au lucrat până acum în dosar nu mai are valoare în instanță. Dosarul va fi preluat de Direcția Națională Anticorupție, care are competență în astfel de spețe și care va trebui să reia ancheta de la actul de sesizare, adică de la zero.
Singurele probe care rămân în picioare, spun surse judiciare, sunt declarațiile martorilor. Restul - inclusiv procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice, a interceptărilor ambientale, procesele verbale de la perchezițiile făcute la cele șase creșe din Ploiești implicate, dar și la domiciliile suspecților ar putea fi nule de drept.
DNA Ploiești, structura de parchet care va prelua dosarul, poate cere din nou arestarea preventivă a inculpaților, în măsura în care mai dispune de suficient de multe probe care să reziste în fața judecătorilor de drepturi și libertăți.
Ads
De la cine lua mită directorul centrului de creșe din Ploiești
Angelica Fodor, spun procurorii în actul de acuzare, înscria copiii la creșă în schimbul unor sume de bani primite de la părinți. În plus, primea bani inclusiv de la angajatele creșelor drept mulțumire pentru ”eforturile depuse”. Chiar și dacă le permitea subordonatelor să plece mai devreme acasă, acestea strângeau bani, câte 50 de lei de persoană, drept răsplată pentru gestul șefei.
”Revenind la infracţiunea de luare de mită, mai reţinem că din probele expuse în precedent a rezultat faptul că XX înscrie copiii la creșă doar în schimbul unui folos material și tot aceasta primește în mod repetat de la angajații din subordine diverse sume de bani pentru “eforturile depuse”, “eforturi” care în mod normal intra în atribuțiile de serviciu, atribuții pe care le îndeplinește sau nu, în funcție de folosul urmărit. De exemplu: demersurile făcute pentru depunerea unor amendamente la normele de punere în aplicarea OUG 100/2021 privind modificarea și completarea Legii educației naționale (…). În acestă situație interesul este acela de a fi menținute în activitate persoanele angajate în cadrul creșelor care nu au studii de specialitate, ci cursuri de recalificare care nu atesta calificarea de educator puericultor. (…) în data de 11.10.2021 toate persoanele angajate în cadrul creșelor au dat câte 50 de lei, sume ce au fost înmânate directorului instituției prin intermediul administratorilor de creșe”, se arată în referatul procurorilor.
Ads
În dosar au fost aduse la audieri 26 de persoane. Directorul centrului a fost singura persoană pe numele căreia s-a cerut arestarea preventivă, alte 9 persoane care aveau funcție de execuție au fost plasate în control judiciar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau