ANM, avertisment: Val de aer POLAR în România. Răcire accentuată, vin NINSORILE
Dimensiune font:
Meteorologul Alina Şerban anunţă că în România vine un val de aer polar care va aduce o răcire semnificativă.
Astfel, de luni, temperatura ajunge la 4-5 grade Celsius, a declarat meteorologul ANM Alina Şerban, pentru Antena 3. Minimele vor fi negative în mare parte din ţară, iar ninsorile vor apărea în mai multe zone.
Prognoza meteo 25 noiembrie
În cea mai mare parte a ţãrii, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru ultima decadã a lunii noiembrie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sud-estul şi sud-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, cu viteze mai mari în cursul nopţii, iar local şi temporar şi în Moldova.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 11 grade, iar cele minime între -9...-8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 6...7 grade în sudul Banatului şi pe litoral. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, cu totul izolat se va semnala ceaţã. Presiunea atmosferică va scădea semnificativ.
Prognoza meteo 26 noiembrie
Valorile termice vor fi în creştere uşoarã în majoritatea regiunilor şi se vor situa peste cele normale la aceastã dată; excepţie va face sud-vestul ţării, unde ziua, vremea va fi relativ rece. Cerul se va înnora treptat în cea mai mare parte a teritoritului şi va ploua în Banat, Crişana, Maramures, în cea mai mare parte a Olteniei, Transilvaniei şi Dobrogei şi pe arii restrânse în rest. În zona montanã, la peste 1700 m altitudine, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţĂ şi ninsoare.
Vântul va avea intensificãri pe creste, în special pe cele ale Carpaţilor Meridionali, unde va sufla cu viteze de peste 80...90 km/h. Local şi temporar intensificări ale vântului vor mai fi şi în Banat, Crişana, Moldova şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 9 grade. Mai ales dimineaţa, pe alocuri vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo 27 noiembrie
Valorile termice diurne vor continua să creascã în regiunile extracarpatice, devenind cu mult mai ridicate decât cele normale pentru ultima decadă a lunii noiembrie. În restul teritoriului acestea vor fi apropiate de cele din ziua precedentă, uşor mai coborâte în nord-vest. Cerul va fi temporar noros, iar mai ales în jumãtatea vesticã va ploua, în general slab cantitativ. La munte vor fi posibile ziua precipitaţii mixte în nordul Carpaţilor Orientali, în rest vor predomina ploile.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 9 grade.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau