„Dacă am face mai multă administrație și mai puțin social-media am ieși mult mai bine!”

* dialog cu domnul Lorin Urcaciu, inginer, fost consilier județean, candidat PSD Iași pentru un mandat de deputat în Parlamentul României

- Domnule Urcaciu, sunteți absolvent al Universității de agronomie, actuala Universitate de Științele Vieții, unde ați studiat Zootehnia, spuneți-ne, vă rog, de ce o țară cu potențialul agricol al României este nevoită să importe hrană, de la ouă la carne, produse în general de proastă calitate? Cum se face că am ajuns în această situație?

- Nu puteam ajunge în situația aceasta dacă nu ne-o făceam cu mâna noastră, cum se spune... După 1990, am distrus totul și n-a pus nimic în loc. Pe de o parte, să spunem, nu puteam vorbi de un fenomen de productivitate și eficiență economică, căci, știm foarte bine, deși se producea mult, nimeni nu știa costul de producție și nici cum se distribuia marfa. Deodată, în piața liberă ne-am lovit de concurență, de calitate, de tot ceea ce înseamnă o economie de piață. Neavând cultura unei economii de piață dezvoltate, noi am așteptat de la altcineva să ne facă retehnologizare, să ne aducă utilaje... Mai mult, am stricat și ce am avut! Am făcut împroprietarii, dar n-am făcut asocieri și astfel am ajuns în situația în care am distrus marile ferme, crezând că cu sapa și cu calul vom putea face agricultură. Și ne-am trezit, după ani și ani, gândind că nu e bine ce facem. Mi-aduc aminte că în zona Cotnari, unde locuiesc socrii mei, o firmă din domeniul vinificației plantase, în acele vremuri, o vie nobilă, pe câteva zeci de hectare. Când s-a făcut reîmproprietărirea, cei care și-au preluat pământurile n-u mai lăsat nici măcar șpalierii. Au scos via și au pus porumb! Bine, lucrurile s-au schimbat între timp…

- E adevărat, dar agricultura, totuși, gâfâie astăzi sub povara aceasta a prețurilor, a rentabilității….

- Da, dar sunt și lucruri bune pe care nu le vede, astăzi, nimeni. De exemplu, nu mai avem teren în paragină.

- E rodul subvențiilor pe suprafață...

- E și rodul subvențiilor, vedem utilaje moderne peste tot, dar asta nu înseamnă că am evoluat. Sigur, nu se poate totul peste noapte, dar, încet, încet se schimbă lucrurile. Acum, dacă ne uităm pe valea Prutului, avem foarte mari fermieri, avem unul dintre cei mai mari fermieri care produc sămânță de înaltă calitate, aici, la Iași...

- Cu toate acestea, suntem încă necompetitivi în ceea ce privește produsele agricole. A venit și problema aceasta cu conflictul armat din Ucraina...

- Suntem și nu suntem. Depinde cum faci. Fermierul despre care vorbeam, ce care produce sămânță, o vide la export. Majoritatea celor care au o producție de calitate o vând la export. A venit și problema aceasta cu războiul, e adevărat, dar nici pe ucraineni nu-i putem acuza că vor să-și vândă produsele. Dacă nu-i ajutăm nici noi, atât cât putem, fără a neglija interesele noastre, dăm în alte extreme.

- Nu mai putem vorbi astăzi de o agricultură de subzistență în județ, însă jumătatea de milion de ieșeni care locuiesc în mediul rural au nevoie de surse de venit. Cum își vor putea câștiga ei existența, în anii următori?  

- Trebuie să-i re-profesionalizăm, trebuie să înființăm acele centre dezvoltare pe lângă localitățile importante din județul nostu. Parc industrial la Hârlău, parc industrial la Pașcani, parc industrial la Holboca, unde să vină firmele care fac producție. Reclalificăm forța de muncă – ce-a mai rămas și mai ales pe cei care doresc să muncească. Programe pentru reconversie profesională sunt și vor mai fi. Bani de la Uniunea Europeană sunt, că nu i-am consumat pe acest palier, numai să avem voință și să înțelegem că schimbarea o facem și noi. Nu putea sta tot timpul să vină cineva să ne dea. Eu aș vrea, de exemplu, ca toți cei din zona Pașcani sau cei din zona Hârlău să aibă un parc industrial, să meargă să lucreze la o unitate de producție, într-un parc industrial. Dar pentru asta e nevoie, în primul rand, de infrastructură. Ieri, am plecat din Copou și până în CUG am făcut două ore! În schimb, de la Cotnari la Hârlău faci doar 20 de minute.

- Revenind la agricultură, aș vrea să remark faptul că doar subvențiile agricole pe suprafață îi mai salvează, cât de cât, pe producătorii agricoli, însă, în curând, nici acestea nu vor mai putea acoperi pierderile din sector. Avem unele dintre cele mai mici subvenții agricole din Europa, iar lucrurile par să nu se schimbe. Ce poate face statul în direcția aceasta?

- La Comisia Europeană, când se fac negocierile și când se fac bugetele multianuale, dacă ai reprezentanți care știu ce să ceară, care știu să negocieze, atunci se poate ajunge la un nivel al subvenței comparabil cu țările din Vest.

- Dar din 2005 s-a tot negociat și, remarcăm, fără foloase prea mari!

- S-a negociat prost, pee tape sau pe hei-rupism. Dacă se făcea negociere multianuală, agricultorii puteau ști că anul acesta, de exemplu, primesc 100 euro la hectar, anul viitor vor primi 110 sau 120 de euro și puteau să-și facă un plan de afaceri, știind până unde pot merge. Dar pentru asta e nevoie și de o clasă politică care să știe ce să facă.

- Iașul nu a avut, niciodată în istorie, o agricultură foarte performantă. Cum poate ajunge, totuși la o astfel de agricultură, în actualele condiții?

- Nu știu ce înțelegeți prin agricultură performantă, dar vreau să vă spun că, înainte de Revoluție, la Țigănași era o fermă agricolă care lua tot timpul locul 1 pe țară. Deci, putem spune că avem o agicultură performantă? Noi trebuie să facem bani din agricultură, să aducem bani din agricultură în județ, nu pentru subzistență și pentru a ne duce traiul, să producem pentru noi. În zootehnie, de exemplu, abia acum începem să scoatem capul din nou.

- Știu că ați fost, în perioada 2012-2015, președinte al Consiliului Național de Vânătoare din România, poziție de vârf în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Cum vedeți dvs soluționată problema aceasta a urșilor, care, se pune s-au înmulțit necontrolat. Ce facem cu ei? Îi împușcăm, cum cer vânătorii, la fel cum împușcăm și caprele negre?

- M-am lovit de problema aceata a urșilor când era la minister. Îmi amintesc, am avut un caz, cu un cetățean care a fost omorât în județul Dâmbovița. S-a făcut o întâlnire cu toate ONG-urile, cu specialiștii din Ministerul Mediului, cu cei din toate structurile implicate cele ce din toate structurile implicate, dar știți cine erau cei mai guralivi? Asociația Cuțu-Cuțu, Patrocle, din București, oameni care n-a văzut în viața lor cum arată un iepure de camp, nu mai vorbesc de urs! Ce se întâmplă… Când am intrat în Uniunea Europeană, cineva bine sau mai puțin bine intenționat, bine sau mai puțin bine pregătit, a negociat ca România să păstreze un efectiv de 6.500 exemplare de urs. Pentru asta, s-a oprit și vânătoarea, dar și managementul faunei la specie. Au hotărât să-l dea la ONG-urile de mediu, darn u s-a făcut nimic. Când eram la Ministerul Mediului, am făcut o evaluare cât mai corectă a efectivelor la nivelul perioadei 2009-2013. Oricât am vrut să scad din efectivul care venea din țară, mai jos de 8.500 nu s-a putut. Ursul este o specie profitoare, care nu are dăunători, care s-a înmulțit pentru că a avut acces la resurse de hrană, în loc de un pui fată astăzi doi sau chiar trei... N-am lăsat specialiștii în managementul faunei să se ocupe și ne-am trezit acum că avem un efectiv foarte mare. Problema la uși nu este că nu au habitat, ci că sunt prea mulți. Cine spune că nu-i așa, să meargă să locuiască în satele din zona montană!

- Și ce facem cu ei, dacă sunt prea mulți?

- Trebuie lăsați specialiștii să se ocupe de urs. Specialiștii sunt cei care cunosc ceea ce înseamnă animalul, de la reproducție, fiziologie, hrană, alimentație, habitat, tot. Când vom avea managementul ursului făcut de specialiști lucrurile se vor schimba. Credeți că în Europa nu sunt urși? Când lucram în minister, s-a vrut să-i ducă în Austria, dar austriecii n-au vrut să ia niciunul! De ce? Pentru că nu au nevoie de probleme. România poate suporta 6.500 de urși, dar acum sunt mai mult de 12.000!

- Și ce facem cu diferența, că aici e problema?

- Până nu vom lăsa specialiștii în managementul cinegetic să se ocupe de această problemă, nu vom reuși să o rezolvăm. Vorbim de efectivele optime, de ceea ce suportă arealul. Ce facem acum, ne mutăm cu toții sau ne închidem în case? Unii nici nu vor să audă de uși, dar ne impun nouă condiții, pentru că au găsit în ministerul nostru „specialiști” care au spus: „lăsați, că la noi ursul e bine primit”!

- Aveți expertiză în privința problemelor de mediu. Un mediu care, cel puțin în Iași, ar cam trebui să intre într-un fel de „stare de urgență”. Spun specialiștii că, câteva minute petrecute într-o intersecție mare a Iașului echivalează cu fumatul unui pachet de țigări. Nu trebuie să fii expert pentru a înțelege că lucrurile sunt deosebit de grave. Dar, ce se poate face, ce trebuie făcut, cum putem scăpa de problemele acestea?

- Simțim cu toții problema aceasta de infrastructură, managementul prost al traficului urban. De ani și ani de zile nu s-a făcut nimic, doar un sistem de management al sematorizării, dar nu funcționează nimic. Și ne acuzăm unii pe alții, ba că stația de măsurare a aerului din Podu de Piatră a dat eroare după ce a trecut un camion, ba că stația din Tudor nu știu ce are...

- Dar se pot găsi soluții?

- Aici at trebui să se pronunțe cei care se pricep cu adevărat la un managementul traficului urban. Știu că țările din vestul Europei au avut problema aceasta prin anul 1970. Era plin de poluare și la ei, dar au făcut parcări la intrarea localității, au făcut piste de biciclete, au creat facilități pentru tot ceea ce înseamnă mijloc de transport alternativ, inclusiv mijloacele de transport în comun. Dacă ne îngrămădim cu toții în trafic și înjurăm, nu să rezolvăm problema.

- Ați fost consilier județean vreme de aproape două decenii. Cum apreciați dezvoltarea județului Iași în această perioadă și ce credeți că-i lipsește Iașului pentru a deveni și mai atractiv din punct de vedere economic?

- În cele patru mandate de consilier județean am avut ocazia să lucrez cu mulți  administratori ai județului, de la domnul Simirad, la domnii Adomniței, Lupu, Popa, Alexe. De la fiecare am învățat câte ceva. Dar, sunt convins că, dacă am face mai multă administrație și mai puțin social-media am ieși mult mai bine. Știi de ce, în anul 2020 domnul Maricel Popa a pierdut alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean? Pentru că el era tot timpul ocupat să ducă bani pentru proiectele județului, iar alții postau poze pe Facebook. Săptămâna trecută, un coleg de la un alt partid, posta: „Suntem pe șantierul autostrăzii Moldova, în sfârșit vom avea o autostradă aici. Suntem aici cu actualul președinte al Consiliului Județean, suntem aici cu echipa performantă de la CJ…” Asta, marți. Joi, aceeași persoană, posta: „Domnilor, vine PSD și nu vom mai avea autostradă” Asta înseamnă mai puțină administrație și mai mult tam-tam. Dacă am face invers am avea și mai mult de câștigat.

(Comandat de Partidul Social Democrat – PSD, Organizația Județeană  Iași. Executat de Ziarul Evenimentul SRL, portal: www.ziarulevenimentul.ro, CMF: 11240017)