Băsescu, iubit până la cer: Am eu o legătură directă cu Dumnezeu
Dimensiune font:
Preşedintele Traian Băsescu susţine că are linie directă cu Dumnezeu şi a fost protejat de El de-a lungul timpului.
Şeful statului îşi susţine relaţia bună cu dinivitatea prin succesul la referendumurile de demitere şi prin cariera sa fulminantă.
Întrebat care e secretul prin care a fost o persoană atât de puternică, având în vedere că a trecut prin două proceduri de suspendare, Traian Băsescu a răspuns:
"Vi s-a apărut că am fost atât de victorios la a doua (suspendare - n.r.)? Atunci a câştigat legea, nu eu (...) Am câştigat de două ori Primăria Capitalei, de două ori Preşedinţia, şi două referendumuri de care am scăpat, deci Cineva acolo sus mă iubeşte. Am eu o legătură directă cu Dumnezeu. În mod categoric, Dumnezeu mi-a ţinut o palmă pe creştet tot timpul", a spus Băsescu, amuzat.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la o întâlnire cu românii din Viena, că nu se va retrage din viaţa politică şi că nu doreşte să iasă la pensie.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau