Selfie-urile provoacă disperarea medicilor ieșeni

1selfie1

Dimensiune font:

| 28-11-2024 22:37

* medicii de la Spitalul „Sf.Maria” sunt îngrijoraţi că tot mai mulţi copii se electrocutează în timp ce încearcă să îşi facă fotografii de pe vagoanele de tren * îngrijorarea medicilor este cu atât mai mare deoarece, dacă înainte erau unu-două astfel de cazuri într-un an, de la începutul acestui an şi până acum la aceeaşi unitate medicală au fost internaţi 11 copii electrocutaţi, din care şapte prin expunere la curenţi de înaltă tensiune * unul dintre cei şapte copii și-a pierdut viața

La Spitalul pentru Copii „Sf.Maria” Iaşi a crescut alarmant de mult numărul celor care au suferit arsuri şi alte traumatisme în timp ce încercau să îşi facă fotografii. Ultimul caz este cel al unui băiat de 14 ani din judeţul Suceava care a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren.

Băiatul se află acum la Terapia Intensivă de la Spitalul „Sf.Maria” din Iaşi, unde medicii depun toate eforturile pentru a-i salva viaţa. Cu toate acestea, prognosticul este extrem de rezervat, pentru că băiatul are arsuri de gradul I,II şi III pe aproximativ 45% suprafaţă corporală. Arsurile sunt localizate la toracele anterior, toracele posterior, în zona scalpului şi în zona inferioară a piciorului stâng. Băiatul mai are traumatism cranio-cerebral şi traumatism toracic cu pneumo-mediastin. „Facem apel la adolescenţi să nu se mai ridice pe vagoanele de tren întrucât o distracţie se poate termina tragic: cu luni de spitalizare, cu sechele şi, nu în ultimul rând, cu decesul. Facem apel şi la părinţi să ia în calcul toate aceste informaţii şi să le explice copiilor consecinţele unui selfie, că nu e neapărat nevoie să pună mâna pe un cablu electric ci doar să fie în apropierea acestuia. Toate eforturile depuse de o echipă interdisciplinară pot fi insuficiente şi ineficiente la un pacient electrocutat”, spune dr Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt de la Spitalul „Sf.Maria”.

Îngrijorarea medicilor este cu atât mai mare deoarece, dacă înainte erau unu-două astfel de cazuri într-un an, de la începutul acestui an şi până acum la aceeaşi unitate medicală au fost internaţi 11 copii electrocutaţi, din care şapte prin expunere la curenţi de înaltă tensiune. Unul din aceşti şapte copii a murit. „În momentul de faţă în spitalul nostru sunt trei cazuri de pacienţi electrocutaţi internaţi, doi fiind cu stare generală gravă”, a spus dr Cătălina Ionescu.

Starea lor e atât de gravă, încât prognosticul este rezervat. Asta pentru că, aşa cum se ştie, curentul de înaltă tensiune poate produce leziuni de arsură care să fie de grade diferite dar cu profunzime mare, şi poate produce de multe ori stop cardiorespirator care necesită resuscitare. „Electrocuţia reprezintă o gravitate destul de mare pentru pacient, pentru evoluţia şi prognosticul lui. Chiar dacă iniţial pare că starea acestuia este bună, în două-trei zile lucrurile pot să se agraveze şi să ducă la decesul său sau este posibil ca acesta să rămână cu sechele severe, în special sechele neurologice”, spune dr Ionescu.

În cazul unui stop cardiorespirator se intervine într-un minut cu manevrele de resuscitare, şansele de supravieţuire sunt de 95 la sută. Dar dacă astfel de manevre se fac după opt minute şansele de supravieţuire se reduc la 0,5 la sută. „Pacienţii prezintă adesea politraumă prin căderile de la înălţime, fiind practic aruncat de pe aceste vagoane de tren şi produc leziuni de tip fracturi, rupturi de organe. Contractura musculară tetanică determinată de descărcarea energiei electrice în corp poate să determine, de asemenea, rupturi musculare, tendinoase, fracturi, tasări de vertebre”, spune dr Ionescu. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Paradă militară și concert public, la Iași, de Ziua Națională
28/11/2024 22:35

Ziua Natională a Romaniei, duminică, 1 decembrie 2024, va fi marcată la laşi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, dar şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Mu ...

Zeci de milioane de euro disponibile pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
28/11/2024 22:34

* valoarea nerambursabilă a unui proiect este cuprinsă intre minim 300.000 euro si maximum 2.500.000 euro * in mod obligatoriu, proiectele trebuie să vizeze lucrări de reabilitare termică a elementelor de ...

„ Mulți tineri sunt aproape de burnout constant”
28/11/2024 20:55

- Ce te-a determinat să alegi această profesie si cum s-a schimbat perspectiva ta asupra meseriei de psiholog pe parcursul anilor? - Cred că primul motiv si cel mai puternic a fost fascinatia mea fată de ...

Postumanism domestic. Scenă cu prieteni și pisici
28/11/2024 13:52

   ArtEast Gallery invită publicul vineri, 29 noiembrie, de la ora 18:00 la vernisajul expozitiei colective „Postumanism domestic. Scenă cu prieteni si pisici”, curatoriată de Dana Lung ...

Pinocchio – o lume fantastică pentru copii – premiera pentru copii la Sala Unirii
28/11/2024 13:50

Ateneul National din Iasi anuntă cu bucurie cea mai nouă premieră pentru copii, semnată de actrita si regizorul Erica Moldovan. Este vorba despre spectacolul Pinocchio, ce va avea loc vineri, 6 Decembrie 20 ...

Îmbrățișări de speranță. O Lumină în lupta pentru viață
28/11/2024 13:07

Într-un univers al provocărilor personale si al tăcerilor grele, Clubul Inner Wheel Iasi rămane un prieten ale cărui imbrătisări răman mereu in amintire. Într-o zi ce părea a fi obisnuită, ...

Piaţa muncii se contractă îngrijorător, la Iaşi
28/11/2024 12:45

După cum am anticipat, această perioadă de alegeri prezidenţiale şi parlamentare afectează negativ piaţa muncii. Cel puţin la Iaşi, contractarea a devenit ingrijorătoare, trendul negativ se menţine, ...

Liberat condiţionat, a trecut de la viol de minori la omor
28/11/2024 12:42

Mahmur după nuntă şi cu chef de sex, şi-a dus cumnata in pădure şi a violat-o Costel  Canaragiu (39 de ani) din Sineşti a ajuns unul din cei mai periculoşi infractori din judeţ. Individul are acu ...

Copil din Suceava, transportat cu un avion militar la Milano
28/11/2024 12:05

O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Romane a decolat, joi, din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, pentru transportul unui pacient pediatric de la Suceava la Milano. Potrivit MApN, pacientul este moni ...

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCȘINESCU
28/11/2024 11:51

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCSINESCU Medical Hub Ropharma, situată pe Strada Smardan, reprezintă o solutie inovatoare pentru profesionistii din domeniul sănătătii care caută spat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei