„ Mulți tineri sunt aproape de burnout constant”

 * dialog cu psihologul Aditi Gheran

- Ce te-a determinat să alegi această profesie și cum s-a schimbat perspectiva ta asupra meseriei de psiholog pe parcursul anilor?

- Cred că primul motiv și cel mai puternic a fost fascinația mea față de oameni, iar al doilea, faptul că m-am „născut” în această profesie. Mama mea a fost un psiholog excepțional, iar tata este un doctor preocupat în permanență de binele pacienților săi. Îmi amintesc de discuțiile dintre ei; am fost crescută practic de doi oameni care și-au făcut cadou existența celorlalți și care s-au dedicat întrajutorării în momente de suferință, fie fizică, fie psihică, de cele mai multe ori ambele.

Discuțiile dintre ei, modul de analiză și de dialog armonios, mereu orientat spre cunoaștere și întrajutorare, au fost principalii mei motivatori. Deși, mai târziu, decizia mea a fost puțin contestată în interiorul familiei -- părinții mei mă visau scriitoare -- cred că cele două dimensiuni se pot îmbina mai târziu. Poate voi reuși să fac asta, așa cum face grozava Aurora Liiceanu sau pe plan internațional, Irving Yalom, Oliver Sacks etc.

- Care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți ca psiholog al noii generații?

- Problemele noii generații nu diferă, la bază, de problemele vechii generații. De sute de ani, omul de sute de ani suferă de aceleași maladii și procese interioare, doar că modalitățile prin care se ajunge acolo sunt fundamental diferite. Ceea ce observ în rândul tinerilor cu care lucrez este o însingurare teribilă, dispariția comunităților, a „găștilor”, a bucuriei vizitelor și a întâlnirilor cu un „celălalt” pe care să îl simți ca pe o bază emoțională. Cred că vin din urmă generații învățate să trăiască insulare și izolate în propriile locuințe, în camere cu acces la o mare plajă de oameni „virtuali”. Cred că individul modern ajunge mai ușor la însingurare, alienare, depresie și anxietate deoarece a pierdut contactul cu ceilalți, cu natura și pentru că are zeci, dacă nu sute de nevoi artificiale prezentate la fiecare secundă, atât online, cât și în viața „reală” (un cuvânt din ce în ce mai greu de definit și de înțeles).

„Suferim în continuare de o pandemie: cea a însingurării”

- Cum percepi schimbările în modul în care oamenii privesc sănătatea mentală în societatea actuală?

- Văd o deschidere a oamenilor, în special a tinerilor, de a se documenta și de a începe să înțeleagă importanța covârșitoare a sănătății mentale. De a nu mai asocia mersul la psiholog cu o înfrângere pe plan personal, cu o „nebunie”, așa cum încă o prezintă o parte dintre oameni, ci ca pe un firesc, ca pe o igienă emoțională. Observ cum oamenii sunt din ce în ce mai deschiși să spună că merg la psiholog, să își compare experiențele între ei, să dezbată, să înțeleagă, eliberați de un mare, mare tabu.

- Care sunt cele mai frecvente probleme pentru care oamenii apelează la tine?

- Cele mai frecvente probleme au legătură cu anxietatea, depresia, lipsa de capacitate de a gestiona o despărțire, nesiguranța și frica legată de viitor. Citindu-l pe Cătălin Pavel în Arheologia iubirii, se pare că acestea sunt probleme cu care s-a confruntat umanitatea dintotdeauna, doar că au existat alte moduri de raportare la ele și alte etichete. Deși am evoluat enorm, maladiile de care suferă omul rămân neschimbate. Diferența este că acestea sunt acum mai accentuate de un mediu care nu ne face bine: graba, presiunea carierei, însingurarea, medierea digitală a relațiilor.

- Ai observat vreo schimbare în tipologia problemelor raportate înainte și după pandemie sau în funcție de contextul social actual?

- Da, cred că suferim în continuare de o pandemie: cea a însingurării. Am observat acest fenomen și în perioada în care predam la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Studenții înscriși înainte de pandemie formau grupuri, ieșeau după ore, socializau. După pandemie, simt că lucrurile s-au schimbat: tinerii sunt mai reticenți în a forma conexiuni, chiar și cu colegii de grupă. Cu atât mai puțin cu cei din ani sau grupe diferite. Simt un proces de rupere colectivă, de divizare.

- Există diferențe notabile între generații în ceea ce privește tipurile de dificultăți întâlnite?

- Diferențele țin, în primul rând, de mesajele cu care a crescut fiecare generație. De aceea, în primele ședințe, mă axez pe genograme și pe scoaterea la suprafață a mesajelor cu care „am crescut”. Dacă generația părinților mei a fost formată de mesaje precum „Munca este brățara de aur” sau „Nu te întinde mai mult decât îți este plapuma”, generația mea a avut ca exemplu celebrele „garaje” din care au plecat oameni cu un vis (mă refer aici la Bill Gates, Steve Jobs etc.) și mesaje extrem de „vestice” de tipul „The sky is the limit” (Limita este cerul).

Unii au depășit limitele, alții încă încearcă să le stabilească. Oricum, ca psiholog, nu se cade să comentez conținutul acestor afirmații, deși ambele au efecte puternice asupra indivizilor.

Al doilea factor este, bineînțeles, mediul democratic, fundamental diferit de regimul precedent, când vine vorba despre lucrurile de care se poate bucura tânăra generație (călătorit, studii în străinătate) și despre deschiderea globală prin Internet.

Al treilea factor este că majoritatea dintre noi, milenialii, am mai auzit câte un „Te iubesc” de la părinții noștri, care au fost crescuți într-o cultură în care „copilul se pupă în somn” era regula. Iar acest lucru schimbă fundamental un om. Iubirea schimbă fundamental un om.

- Care sunt cele mai eficiente metode de intervenție pe care le-ai utilizat până acum?

- Cred că orice psiholog bun trebuie să aibă pregătite o serie de concepte pe care să le poată utiliza. Eu am avut și un mare noroc. După ce am terminat prima formare în CBT (Cognitive Behavioural Therapy – Terapie cognitiv-comportamentală), simțeam că ceva lipsește și m-am înscris la Iași, la Institutul de Cuplu și Familie, unde am urmat încă trei ani de formare în Terapie Sistemică. Acolo simt că mi-am pus bazele cu adevărat, intrând și înțelegând evoluția cronologică a modalităților terapeutice, instrumentele și conceptele din terapiile „canonizate” deja, dar și din cele care au apărut mai târziu, precum DBT, EFT, terapia narativă a lui Michael White, terapia structuralistă a lui Salvador Minuchin, terapia văzută prin prisma lui Murray Bowen sau a existențialiștilor. Acolo am învățat să gândesc în sistem, nu să privesc omul ca pe o barcă izolată pe un ocean. Am realizat că, dacă barca se scufundă, poate în mediul său a fost cândva o furtună sau poate că nu mai este nimeni care să o ajute să iasă la suprafață.

- Cum reușești să adaptezi tehnicile clasice de terapie la nevoile actuale ale clienților, mai ales în contextul tehnologiei și al ritmului rapid de viață?

- Tehnicile de terapie pe care le-am învățat provin, în general, de la figurile fondatoare ale psihoterapiei care în mijlocul secolului XX se aflau în Statele Unite. Și astăzi, figurile fondatoare fie s-au născut acolo, fie au cele mai multe proiecte și contribuții importante. Norocul Estului este că „problemele” mari, atât la nivel social, cât și individual, care ar putea fi catalogate drept moderne, apar mai întâi în societățile puternic dezvoltate. Astfel, în momentul în care aceste probleme ajung și la noi, dispunem deja de un arsenal puternic de studii și tehnici validate pe care le putem utiliza.

- Consideri că terapia online este la fel de eficientă ca cea față în față? Ce provocări și avantaje ai întâlnit în acest format?

- Eu am o mare încredere în terapia online. Da, cred că funcționează și că ne putem baza pe ea. Sigur, este diferită de cea fizică, dar nu înseamnă că nu poate oferi rezultate, mai ales că, uneori, este singura opțiune la care mulți oameni apelează. Lucrez cu tineri din toată lumea, tineri care de altfel nu și-ar permite ședințe în țările în care au ales să imigreze. Plus că terapia este și o chestiune care ține mult de limbă și de interpretare, iar cred că le este cel mai util și comod să realizeze ședințele în limba română.

- Ce impact consideri că au social media și tehnologia asupra sănătății mintale?

- Depinde foarte mult de ce tip de conținut consumăm și pentru ce perioadă de timp. În general, efectele pot fi nocive ducând la deconectare, distanțare și scăderea capacității de concentrare, mai ales în ceea ce privește memoria de lucru, dar și în privința retenției informaționale pe termen lung. Ne poate însingura printr-o falsă senzație de conexiune, prin formarea relațiilor parasociale, ne poate împinge să ne comparam în permanență viețile cu ale altor persoane care aleg să afișeze tot felul de bunuri, vacanțe, realizări etc. Cred că, în sine, Social Media și Tehnologia depind foarte mult de scopul cu care le utilizăm. Și, în general, obiectivul poate deveni să fugim de noi, să ne distanțăm și să ne amorțim.

„Suntem prinși în ideea de succes încât o lăsăm să ne devoreze din interior”

- Cum descrii relația dintre stresul profesional și sănătatea mentală a clienților tăi?

- Mulți tineri sunt aproape de burnout constant. Cred că acesta este un de facto capitalist. Cuvântul „carieră” se plimbă prin fața tuturor, este ispititor și atrăgător, chiar dacă ne este extrem de dificil să îl operaționalizăm. Replici precum „Hai și tu să devii milionar!”, „Cum poți face bani?” sunt de mare interes pentru tineri. Este o goană teribilă după succes și achiziție, iar asta duce de cele mai multe ori la oboseală cronică, epuizare, stres, nevoie de medicație care să înceapă de la „Stress Clean” și să ajungă în alte zone. Suntem prinși în ideea de succes încât o lăsăm să ne devoreze din interior.

- Ce ai învățat despre tine ca profesionist lucrând cu oameni din diverse medii?

- Faptul că toți oamenii căutăm lucruri similare doar că prin modalități diferite. Ni se spune cât de diferiți suntem și cum suntem irepetabili, indivizi cât se poate de unici, încât uităm cât de la fel suntem. Cât de mult ne dorim să fim iubiți, acceptați și văzuți în deplinătatea ființei noastre. Și asta încerc să fac zilnic: să văd oamenii. Nu să îi studiez rece și distant, ci să îi văd pentru ceea ce sunt, cu părțile lor frumoase și cu cele mai puțin „cosmetizate”.

„Am ajuns de câteva ori aproape de ce numesc specialiștii oboseala de compasiune”

- Care sunt resursele sau practicile care te ajută să te menții echilibrat din punct de vedere emoțional în meseria ta?

- Foarte bună întrebare. Cred că orice persoană care se expune la trauma vicariantă, fie că suntem noi sau specialiștii din domeniul medical, ar trebui să aibă o igienă emoțională suplimentară. Am ajuns de câteva ori aproape de ce numesc specialiștii „compassion fatigue” („oboseala de compasiune”), care este similară ca indicii cu burnout-ul. Cred că mai ales la început de drum ne confruntăm într-o mare măsură cu asta. Ce mă ajută pe mine este deconectarea prin citit, pictat, mersul constant la muzeele de artă, la galerii (și în Iași avem norocul fantastic să se fi deschis trei galerii excepționale - Artep, Borderline, ArtEast). Sincer real cred că ăsta mi-a fost colacul de salvare: afundarea într-o viață creativă, frumoasă, sensibilă și delicată. Încerc să implementez și sportul constant, meditația. Încerc.

A consemnat Maura ANGHEL

 

- Dacă ar fi să schimbi un singur lucru în modul în care oamenii percep psihologia, care ar fi acesta?

- Să le dau mai mult curaj și să le spun „că o să fie în regulă”, pentru că oamenii care resping imediat psihologia și spun că este neimportantă, irelevantă, cred că se tem să se uite în interior. Prin urmare, le-aș zâmbi și aș avea răbdare. Știu că nu ne putem uita cu ușurință în interiorul nostru când lucrurile nu sunt așa cum ne dorim. Sau când nici nu mai știm ce am putea să vedem.

 

 

„Cuvântul carieră se plimbă prin fața tuturor, este ispititor și atrăgător, chiar dacă ne este extrem de dificil să îl operaționalizăm. Replici precum „Hai și tu să devii milionar!”, „Cum poți face bani?” sunt de mare interes pentru tineri. Este o goană teribilă după succes și achiziție, iar asta duce de cele mai multe ori la oboseală cronică, epuizare, stres, nevoie de medicație care să înceapă de la Stress Clean și să ajungă în alte zone. Suntem prinși în ideea de succes încât o lăsăm să ne devoreze din interior” - psiholog Aditi Gheran