Caz HALUCINANT în Cluj. 50 de muncitori vietnamezi au FURAT, tranșat și MÂNCAT un câine
Dimensiune font:
50 de muncitori sunt acuzați că au furat, tranșat și mâncat un câine din Gilău. Polițiștii au deschis dosar penal.
50 de vietnamezi sunt acuzaţi că au furat un câine, l-au tranşat şi apoi l-au mâncat. Incidentul ar fi avut loc la Gilău, acolo unde au fost angajaţi să muncească.
Câinele ar fi fost furat din curtea Castelului Rakoczi Banffy din comuna Gilău, ar fi fost dus acasă iar apoi ar fi fost mâncat.
„Au fost descoperite bucăți de carne în frigiderul muncitorilor străini care sunt cazați într-o hală compartimentată în camere. Carnea a fost trimisă la analiză la USAMV Cluj, iar în acest caz s-a implicat și DSVSA Cluj. Rezultalele analizelor sunt așteptate joi", au spus surse judiciare pentru Mediafax.
Ce a transmis Poliția
"La data de 22 februarie, în jurul orei 08:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Florești au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras și probabil ucis un câine de rasă comună care se afla în curtea Castelului Rakoczi Banffy din comuna Gilău. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale. În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și uciderea animalelor cu intenție fără drept", se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Audierile se vor întinde pe mai multe zile, având în vedere că muncitorii vietnamezi vor avea nevoie de translator pentru că nu vorbesc nici limba română, nici limba engleză.
Reacția prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, George Ion Pop, a declarat la rândul său că urmărirea penală s-a deschis in rem, referitor la fapte, nu la persoane.
„Avem un caz referitor la ceea ce s-a întâmplat la castelul din Gilău, este vorba despre o comunitate de cetățeni străini care lucrează la un abator din localitate. Avem niște suspiciuni, trebuie să decriptăm camere de supraveghere din zonă. Este un dosar pentru furt și uciderea animalelor cu intenție, a unui câine", a spus Pop, citează Mediafax.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau