Ce trebuie să scrie oamenii în declarația pe propria răspundere pentru a-și justifica prezența pe stradă după ora 22.00, începând de luni
Dimensiune font:
Declarația pe propria răspundere pe care românii trebuie să o completeze începând de luni pentru a-și justifica prezența pe stradă între orele 22.00 - 06.00 poate fi completată integral "de mână”. Cei care ies din casă în acest interval trebuie să aibă la ei acest document, alături de actul de identitate.
- Art. 3 - (1) Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 şi evitarea formării oricărui grup de persoane.
- (2) Prin formarea unui grup de persoane se înţelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
- Art. 4 - În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
- a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
- c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
- e) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.
- Art. 5 - (1) În intervalul orar 22.00 - 06.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
- (2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
- (3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
- (4) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/ locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
- (5) Fac excepţie de la aceste prevederi personalul din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Public, instituţiilor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, corpului diplomatic şi personalul care asigură serviciile de utilitate publică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau