Consiliera lui Klaus Iohannis, Sandra Pralong, a căzut într-un somn adânc în timpul discursului președintelui, în care acesta a făcut o gafă de proporții
Dimensiune font:
În timp ce președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs cu ocazia primirii ambasadorilor acreditați în România, Sandra Pralong, consilier prezidențial la Departamentul pentru Relația cu Românii din afara Granițelor, a fost surprinsă dormind, potrivit stiripesurse.
Sandra Pralong pare să fi adormit încă de la începutul discursului președintelui Klaus Iohannis. Era abia minutul doi al discursului, iar consilierul prezidențial căzuse într-un somn adânc.
Nici nu mai punem la socoteală că Iohannis vorbea fix pe domeniul de activitate al consilierului prezidențial, aceasta fiind responsabilă de relația cu românii din diaspora
De asemenea, în cadrul primei sale apariții publice din acest an, Iohannis a pronunțat greșit numele unei țări, pe care a vizitat-o chiar în 2023, în cadrul turneului din America de Sud. Este vorba de statul Chile, al cărui nume a fost pronunțat stâlcit de președinte: „Kile” (după cum se poate auzi în filmarea oficială a evenimentului, la minutul 14:34).
„În 2024, România vizează intensificarea colaborării cu Africa și continuarea programelor destinate partenerilor africani, cu accent pe educație și transferul de expertiză. În aceeași logică s-au înscris și vizitele din aprilie 2023 din America Latină, în Brazilia, Kile (Chile – n.r.) și Argentina, ocazie cu care am reafirmat interesul României, dar și al Uniunii Europene, de a dezvolta dialogul politic la nivel înalt”, a spus acesta.
Sandra-Marylin-Andreea Pralong, fosta președintă a Fundației lui Soros din anii '90, nu a fost singura trimisă pe tărâmul viselor în Pădurea Adormită de la Cotroceni, după cum arată și acest mic fragment
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau