Controale la mai multe magazine Lidl din țară: Vitrine frigorifice murdare, cu insecte, produse expirate
Dimensiune font:
Vitrine frigorifice murdare, cu insecte moarte, dar şi produse cu termen de valabilitate depăşit au fost descoperite la mai multe magazine Lidl din țară în urma unor controale ale comisarilor de la Protecția consumatorilor (ANPC). Aceștia au aplicat amenzi în valoare de peste 350.000 de lei şi s-a propus închiderea unui magazin din Ilfov pentru 6 luni.
ANPC anunţă, joi seară, că a verificat magazine Lidl, în urma unor reclamaţii primite din întreaga ţară, scrie News.ro.
”În urma verificărilor, până în acest moment, au fost aplicate amenzi de peste 350.000 de lei”, a transmis ANPC, printr-un comunicat de presă.
ANPC a precizat că s-au mai dispus măsuri complementare:
- încetare a practicilor comerciale incorecte
- retragerea de la comercializare a produselor alimentare neconforme
- oprirea temporară a prestării serviciului pentru anumite zone din magazine, în general, cele care conţineau vitrine de refrigerare sau de congelare
- propuneri de suspendare a activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, la un magazin din judeţul Ilfov
Potrivit ANPC, cele mai frecvente abateri constatate au fost utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate sau într-o fază avansată de deteriorare; comercializarea unor produse cu termen de valabilitate depăşit; comercializarea unor legume-fructe cu modificări din punct de vedere organoleptic; prezenţa unui strat gros de gheaţă pe lăzile frigorifice.
De asemenea, s-au găsit insecte congelate în vitrinele frigorifice, resturi alimentare, praf sau lichide provenite de la defecţiuni de funcţionare
Alte deficienţe:
neconcordanţa preţurilor de la raft cu cele de la casa de marcat
nerespectarea regulilor privind promoţiile
deficienţe privind modul de preparare a produselor de patiserie-brutărie
utilizarea unor agregate de coacere neigienizate
deficienţe frecvente de etichetare şi informare a consumatorilor
”Mă surprinde să continui să văd astfel de imagini, în marile magazine. Este intolerabil să găseşti insecte congelate într-o vitrină despre care reprezentantul operatorului economic spune ca sunt igienizate la fiecare două zile. Tocmai am intrat în luna sărbătorilor de iarnă şi îi anunţ pe toţi operatorii economici că vom intensifica şi mai mult controalele, în mod deosebit în zona alimentară”, a declarat Mihai Culeafă, preşedintele ANPC.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau