COVID-19: Marijuana a fost declarată produs 'esențial' alături de alimente și medicamente, într-o regiune americană
Dimensiune font:
Locuitorii din regiunea Golfului San Francisco pot consuma în continuare legal produse pe bază de canabis întrucât magazinele care comercializează marijuana sunt exceptate de la restricţiile vizând activităţile comerciale, în urma cărora majoritatea localurilor din San Francisco şi oraşele învecinate şi-au închis porţile, informează Reuters miercuri, scrie Agerpres.
Potrivit administratorilor magazinelor cu produse pe bază de canabis, clienţii stau la cozi comparabile cu cele de la magazinele alimentare şi camerele de gardă. Cei mai mulţi dintre angajaţii de la circa zece magazine contactaţi de Reuters au spus că sunt prea ocupaţi pentru a putea vorbi cu reporterii.
"Dumnezeule, suntem copleşiţi. De îndată ce oamenii au auzit că este încă deschis, au început să stea la coadă", a spus Anthony Barajas, director general al magazinului Cana Culture din San Jose.
"După ce stocurile de hârtie igienică s-au epuizat, ştiau că au nevoie să se relaxeze", a spus acesta.
Barurile, cluburile şi sălile de fitness s-au închis luni în urma unuia dintre cele mai stricte ordine emise până la această dată în Statele Unite în scopul contracarării epidemiei de coronavirus. Circa 7 milioane de persoane locuiesc în regiunea afectată de aceste restricţii.
Magazinele care comercializează marijuana se află pe lista scurtă a unităţilor comerciale ''esenţiale'', care pot rămâne deschise alături de magazinele alimentare, farmacii şi cabinete medicale, au relatat San Jose Mercury News şi alte publicaţii locale, citând Departamentul pentru controlul canabisului din acest stat şi oficiali locali.
În California sunt peste 500 de cazuri confirmate de coronavirus şi cel puţin 12 persoane au decedat.
Cana Culture respectă cu stricteţe regulile: în magazin nu au voie mai mult de 10 persoane simultan, care pot cumpăra sau se pot relaxa în zona specială pentru fumat. În faţa magazinului, agenţii de securitate se asigură că persoanele de la coadă stau la lungimea unui braţ distanţă unul de celălalt.
"Suntem un serviciu necesar", a spus Barajas. "Oamenii au nevoie de asta în scopuri medicale şi recreaţionale. Publicul are în continuare nevoie de tratamente testate în laborator".
"A fost un ritm constant de la ora când deschidem şi până la închidere, când încă mai sunt oameni care aşteaptă afară", a mai spus Barajas. "Avem încă voie să servim şi în regim drive-in".
"Mă gândesc că statul mai are nevoie şi de venituri în timp ce toate celelalte localuri sunt închise".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau