Cum explică propaganda rusă lipsa armelor biologice americane din Ucraina: SUA au transferat laboratoarele în Polonia și țările balitce
Dimensiune font:
Statele Unite ale Americii au transferat echipamentele biologice militare de pe teritoriul ucrainean în întreprinderi chimice şi farmacologice din Polonia şi statele baltice, a declarat astăzi Igor Kirillov, şeful trupelor de protecţie biologică, chimică şi împotriva radiaţiilor ale Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse.
"În cadrul acţiunilor de reducere a activităţii biologice militare din Ucraina, Statele Unite folosesc în mod activ baza materială a întreprinderilor chimice şi farmacologice din Polonia şi statele baltice. Mai mult decât atât, acolo au fost duse echipamentele de pe teritoriul ucrainean", a informat Kirillov, citat de Rador, în timpul unui briefing referitor la analiza documentelor referitoare la activitatea biologico-militară a SUA.
Amintim că la începutul invaziei brutale asupra Ucrainei, în februarie 2022, unul din motivele pentru care Rusia își justifica acțiunea era pe lângă așa-zisul genocid din Donbas, și laboratoare secrete unde SUA dezvoltă arme biologice pe teritoriul Ucrainei. O altă teză a propagandei ruse e că Ucraina încerca să dezvolte arme nucleare.
Încă din martie anul trecut și UE a arătat că se îndoieşte de credibilitatea afirmaţiilor guvernului rus care a acuzat că a descoperit un program biologic militar în Ucraina. UE a amintit că Moscova are un istoric lung de răspândire a dezinformării cu privire la armele biologice.
Tot azi, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Moscova, Lynne Tracy, a vizitat Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse, unde i s-a arătat „contraproductivitatea cursului politic de confruntare al Washingtonului”, care poate genera serioase consecinţe negative, se arată în comunicatul Ministerului de Externe al Rusiei.
După încheierea întâlnirii dintre Tracy şi adjunctul şefului departamentului diplomatic al Rusiei, Serghei Riabkov, rușii au precizat că „"în cursul discuţiei avute în legătură cu o serie de probleme de actualitate ale legăturilor bilaterale, care s-au agravat considerabil în ultima vreme din vina Washingtonului, şefului misiunii diplomatice americane i s-a arătat contraproductivitatea actualului curs politic de confruntare al SUA, care poate genera serioase consecinţe negative”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau