Daniel Funeriu: Nu se schimbă nimic faţă de anul trecut în ceea ce priveşte clasa pregătitoare
Dimensiune font:
Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a declarat miercuri pentru AGERPRES că în ceea ce priveşte acordul Ministerului Educaţiei cu sindicatele din învăţământ şi cu reprezentanţii părinţilor privind clasa pregătitoare în anul şcolar 2013-2014 nu se schimbă nimic faţă de anul trecut în acest domeniu.
'Nu se schimbă nimic faţă de anul trecut şi este foarte bine aceste lucru. Regret că Ministerul Educaţiei şi Guvernul i-au înnebunit inutil pe părinţi prin declaraţii neinspirate', a spus Funeriu, fost ministru al Educaţiei.
În opinia sa, rezultatul introducerii clasei pregătitoare este unul 'mult peste aşteptări'.
Ministerul Educaţiei Naţionale, federaţiile sindicale din educaţie şi reprezentanţii părinţilor au semnat miercuri un acord prin care este prevăzută, pentru anul şcolar 2013-2014, menţinerea clasei pregătitoare ca parte a învăţământului primar obligatoriu începând cu vârsta de şase ani şi organizarea acesteia 'într-un cadru mult mai flexibil' din punctul de vedere al locului de desfăşurare a activităţilor.
Astfel, clasa pregătitoare se poate afla fie la grădiniţă, fie la şcoală, dar cu acelaşi curriculum şi cadre didactice calificate pentru învăţământul primar. În acest sens, părinţii vor fi consultaţi, până pe 31 martie, în vederea identificării celei mai bune soluţii de organizare a clasei pregătitoare în localitatea lor.
Acordul prevede ca metodologia de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare să se facă până la 31 martie, iar înscrierea în clasa pregătitoare să aibă ca termen luna aprilie.
Tot în aprilie, se va permite, printr-un ordin de ministru, înscrierea în casa I a celor copii care nu au parcurs clasa pregătitoare, deşi aveau vârsta prevăzută de lege pentru aceasta.
'Înscrierea copiilor în funcţie de vârstă, la 31 august 2013, într-o formă de şcolarizare, se va face după cum urmează: copiii cu vârstă mai mică de şase ani se pot înscrie în clasa pregătitoare, dar nu este obligatoriu (înscrierea se va face în urma unei evaluări specifice), copiii cu vârstă cuprinsă între şase şi şapte ani se vor înscrie obligatoriu în clasa pregătitoare, copiii cu vârsta mai mare de şapte ani se vor înscrie în clasa I', precizează documentul.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau