Descoperire RARĂ în Galapagos. Țestoasă GIGANT înrudită cu ''Singuraticul George'' - foto
Dimensiune font:
O ţestoasă înrudită cu specia dispărută din care făcea parte celebrul ''Singuraticul George'' a fost descoperită în arhipelagul Galapagos în timpul unei expediţii ştiinţifice, a anunţat vineri Parcul Naţional din Galapagos (PNG), potrivit AFP.
Exemplarul descoperit, o femelă tânără, este considerată o ''mare prioritate întrucât deţine o importantă moştenire genetică a speciei 'Chelonoidis abingdonii''', specie de ţestoasă gigantică din Insula Pinta, considerată extinctă şi din care făcea parte George, potrivit unui comunicat transmis de PNG.
Cum a fost găsită țestoasa
Ţestoasa a fost identificată în timpul unei expediţii către vulcanul Wolf, în insula Isabela, purtată pe urmele vechilor piraţi şi vânători de balene care, odinioară, abandonau ţestoasele atunci când erau nevoiţi să uşureze încărcătura ambarcaţiunilor. Numărul acestora este estimat a fi cuprins în prezent între 10.000 şi 12.000, pe o suprafaţă de 600 de kilometri pătraţi. Administratorii şi cercetătorii din cadrul parcului naţional, precum şi ONG-ul Galapagos Conservancy au localizat de asemenea 29 de alte ţestoase, dintre care 18 femele şi 11 masculi, care prezintă o ''descendenţă parţială'' cu specia ''Chelonoidis niger'', considerată dispărută pe insula Floreana.
Înrudită cu ''Singuraticul George''
Potrivit estimărilor experţilor, ţestoasa gigantică înrudită cu George, care a murit în 2012 după ce a refuzat să împerecheze în captivitate cu femele din specii similare, ''ar putea fi un descendent direct al unui exemplar pur care trăieşte încă în apropierea'' vulcanului Wolf. George este figura emblematică a Galapagosului, arhipelag situat la 1.000 de kilometri de coasta ecuadoriană, inclus în patrimoniul natural al umanităţii UNESCO şi rezervaţie a biosferei pentru flora şi fauna sa unice în lume. Cele 30 de ţestoase recuperate în timpul expediţiei desfăşurată pe durata a zece zile au fost transferate la crescătoria ''Fausto Llerena'', pe insula Santa Cruz.
După o perioadă de carantină, exemplarele aparţinând speciei ''Chelonoidis niger'' vor fi incluse în programul de reproducere în captivitate. Parcul Naţional din Galapagos va studia totodată măsurile pe care urmează să le ia în ceea ce priveşte ţestoasa înrudită cu George. În Galapagos au mai rămas 11 specii de ţestoase gigant. Alte patru specii au devenit extincte după sosirea pe aceste insule a lui Charles Darwin, în 1835, expediţie care i-a servit naturalistului britanic drept sursă de inspiraţie pentru celebra teorie a evoluţiei, conform Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau