Evaziunea fiscală din Grecia depăşeşte nivelul 60 de miliarde de euro anual
Dimensiune font:
Guvernatorul Băncii Centrale din Grecia, Yannis Stournaras, a dezvăluit faptul că evaziunea fiscală în ţara sa depăşeşte anual 60 de miliarde de euro. „Suntem consideraţi campionii Europei la evaziune fiscală”, a spus el.
Grecia este „campioana Europei” la evaziune fiscală
„Veniturile oficiale declarate în Grecia totalizează 80 de miliarde de euro, în timp ce consumul totalizează 140 de miliarde de euro, iar consumul nu este însoţit de un declin al economiilor, care continuă să crească.
Suntem consideraţi campionii Europei la evaziune fiscală, în pofida progreselor înregistrate cu majorarea veniturilor fiscale ca procent din PIB”, a declarat Yannis Stournaras într-un interviu acordat pentru site-ulude ştiri IN.
Referitor la creditele neperformante (NPL), Yannis Stournaras a dezvăluit că va fi trimisă viitorului ministru de Finanţe din Grecia o iniţiativă legislativă care va cuprinde un cod deontologic comun pentru fondurile care administrează NPL.
Referitor la creditele neperformante (NPL), Yannis Stournaras a dezvăluit că va fi trimisă viitorului ministru de Finanţe din Grecia o iniţiativă legislativă care va cuprinde un cod deontologic comun pentru fondurile care administrează NPL.
Grecia și-ar putea recâștigat ratingul de tip „investment-grade” în 2023
În cadrul acelui interviu, el şi-a exprimat încrederea că Grecia îşi va recâştiga ratingul de tip „investment-grade” (recomandat pentru investiţii) în 2023, după un an de zile în care a fost retrogradată la „junk” (nerecomandat pentru investiţii). Din punctul său de vedere, Grecia are nevoie de un guvern cu o viziune pe termen lung.
Potrivit sursei citate anterior, pe ansamblul anului trecut, PIB-ul Greciei a crescut cu 5,9%, dar creşterea costurilor cu energia şi inflaţia au determinat Guvernul de la Atena să previzioneze un avans al economiei de doar 2% în acest an, bunăstarea econimică fiind vitală pentru ca Grecia să își poată recâștiga ratingul de tip „investment-grade”.
Ce este evaziunea fiscală?
Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea unor persoane fizice sau persoane juridice de la plata impozitelor sau taxelor. Ea se manifestă adesea prin denaturarea informațiilor ce sunt raportate către autoritățile statelui, precum declararea unor venituri sau profituri mai mici decât cele reale sau mărirea artificială a cheltuielilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau