Un minor a ajuns după gratii după ce şi-a sechestrat prietenul
Dimensiune font:
* l-a lovit cu coada sapei, l-a ameninţat cu sabia, iar apoi i-a pus cătuşele
George C. şi Denis I. au amândoi 17 ani, locuiesc în Bivolari şi, până în vara anui trecut, se viziau frecvent. Aşa că, în seara de 24 iulie, Denis n-a fost deloc suprins când George l-a invitat la el acasă.
S-a dus, a pătruns în locuinţă, a intrat în hol şi, acolo, a început calvarul. George l-a întâmpinat cu o coadă de sapă într-o mână şi cu o sabie în cealaltă. L-a lovit, de mai multe ori, cu coada sapei, Denis a căzut, gazda i-a pus sabia în gât şi l-a ameninţat pe vizitator că-l taie, dacă nu stă la încătuşat. L-a ţinut aşa vreo jumătate de oră, după care i-a scos cătuşele şi i-a dat drumul să plece.
Denis avea un ochi învineţit tare de tot, plus mai multe contuzii. I-a povestit mamei sale ce păţiseră, a doua zi femeia s-a dus la poliţie, unde a făcut plângere penală, apoi a mers cu Denis la IML, scoţându-i de acolo certicat medical. În actul respectiv scrie că minorul a avut de 21-23 zile de îngrijiri medicale.
Audiat de poliţişti, George a recunoscut imediat, a spus că-i pare rău, era beat. Nu l-a ajutat prea mult, prin sentinţa pronunţată vineri, 28 martie a.c., Judecătoria Iaşi decis măsura educativ privativă de libertate pe o durată de doi ani. Deja a ajuns la Tichileşti. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau