Fapte pentru Mediu: SUMAL- operativ din 27 aprilie! Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Alexe 11

Dimensiune font:

| 28-04-2020 11:27

 Fapte pentru Mediu: SUMAL- operativ din 27 aprilie!

 

 

La doar 5 luni de la preluarea mandatului, Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că, luni, 27 aprilie, după mai bine de 3 ani în care Guvernele PSD au blocat și subfinanțat SUMAL, punând constant piedici și facilitând furtul de lemn din pădure, programul este din nou operațional, fiind dat în teste în colaborare cu STS.

”Mă țin de promisiunile făcute în fața românilor!!!

S-a început testarea noului SUMAL unde vor fi implicate ocoale silvice și depozite de material lemnos din țară, precum Gărzile Forestiere din România, în etape, până când sistemul va fi extins la nivel național. În faza finală a testării, programată pentru luna iunie, vor fi implicate autoritățile de control care vor avea acces la SUMAL: Gărzile Forestiere, Poliția Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Acum câteva luni, când am preluat mandatul de ministru, noul SUMAL 2.0 era doar un plan bun pentru stoparea tăierilor ilegale, dar care a fost întârziat sistematic și nejustificat de fosta guvernare. Iată că, începând de ieri, planul este deja în acțiune. Am început să-i testăm toate funcțiile, esențiale pentru a scăpa odată pentru totdeauna de tăierile ilegale din pădurile României. Pentru că digitalizarea supravegherii pădurilor din România ne dă posibilitatea să vedem, în timp real, orice mișcare din pădure.

Cu noul SUMAL 2.0 putem urmări, prin coordonate GPS, orice transport de masa lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare. În acest fel, va fi extrem de dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu același aviz. SUMAL 2.0 obligă și la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum și însemnarea, în pădure, parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS, înainte de a se efectua tăierea. Mai mult, în noul SUMAL 2.0 se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din țară. În plus, cantitățile de lemn din depozite vor fi actualizate automat de SUMAL 2.0, fără să mai poată fi făcute uitate alte volume. Cu aceste funcții, dar și cu altele, pădurea românească va fi sub lupă în timp real, iar autoritățile de control vor putea interveni la fiecare alarmă forestieră. Iar acei agenți economici și acei silvicultori care vor o industrie debirocratizată și mai eficace se vor putea bucura de eliminarea unui număr însemnat de documente redundante

Descurajăm fenomenul infracțional din silvicultură prin:

SUMAL 2.0

Inspectorul Pădurii, portal pe care l-am deblocat recent, și care va primi o nouă interfață

retragerea certificatelor de exploatare pentru cei care sunt prinși că nu respectă legea

modificările aduse Codului Silvic privind înăsprirea sancțiunilor

hărți satelitare pentru monitorizarea fondului forestier

Construim România așa cum ar fi trebuit să fie!!”, a declarat Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
A fost prins bărbatul care a furat trei picioare amputate. A crezut că fură saci cu PET-uri, ca să le recicleze
16/01/2025 00:01

Bărbatul care a furat trei picioare amputate dintr-un spital din Bucuresti a fost prins. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, care a fost audiat de politisti si le-a spus acestora faptul că a ajuns in curte ...

Planurile lui Donald Trump în primele sale zile de mandat
15/01/2025 19:48

 Mai multe tarife comerciale, numeroase gratieri, reducerea migratiei si a protectiei mediului. Acestea sunt doar cateva dintre prioritătile anuntate de noul presedinte al SUA la inceput de mandat. Prin ...

Dezavantajele integrării României în spațiul Schengen: Avem cel mai mare deficit comercial din UE, iar turismul intern este praf
15/01/2025 12:14

 Sunt multe avantaje ale integrării Romaniei in spatiul Schengen, dar nimeni nu vorbeste despre dezavantajele acestei integrări. O face un cunoscut economist roman care punctează cateva aspecte pe care ...

Românii care nu plătesc impozit pe clădiri și terenuri în 2025: Lista completă a persoanelor scutite de la plata taxelor locale
14/01/2025 21:31

  Scutirile de taxe si impozite locale reprezintă facilităti fiscale acordate pentru sprijinirea unor categorii defavorizate de contribuabili, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Acest ...

 El este 'Domnul Oase', individul care a furat picioarele amputate de la Spitalul Cantacuzino
14/01/2025 15:23

Individul, care este acum căutat de politisti, a susptras mai multe pungi, in care se alau resturile umane. Sesizare către politisti La data de 13.01.2025, Sectia 6 a fost sesizată prin apel 112 cu privire ...

Mirel Palada dezvăluie date din sondajele interne: Călin Georgescu câștigă din orice poziție
14/01/2025 15:13

Călin Georgescu are toate sansele, in continuare, să iasă castigător si după reluarea alegerilor prezidentiale. Potrivit celor mai recente sondări sociologice, pe Georgescu l-ar vota cel putin 60% dintre ...

Primul sondaj în Groenlanda după anunțul de achizitionare al lui Trump - Majoritatea locuitorilor doresc aderarea la SUA
14/01/2025 14:11

    Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling si publicat duminică, 57,3 % dintre respondenti sunt de acord ca Groenlanda să devină parte a SUA. Doar 37,4 % dezaprobă potentia ...

'Ai proteste care nu încetează - ai auzit?' Ilan Șor îi răspunde lui Sebastian Burduja legat de gazul ieftin din Rusia: 'Ocupă-te de treburile țării tale'
14/01/2025 09:33

Liderul Blocului partidelor de opozitie din Republica Moldova "Victoria", Ilan Şor, fugit la Moscova pentru a nu face puscărie in Republica Moldova si-a făcut timp si a venit cu o replică la afirmaţiile lu ...

Caz macabru. Trei picioare de om, amputate, furate de la un spital din București
14/01/2025 09:19

Furt macabru de la un spital din Capitală. Un bărbat s-a făcut nevăzut cu trei picioare de om, amputate, sustrase de la rampa de deseuri infectioase. Politistii il caută acum pe individ. Trei picioare de ...

 Imagini virale! Lavinia Șandru, atac la 'matrioșka' Elena Lasconi: 'Masconi, Retrage-te!'
14/01/2025 08:42

Lavinia Sandru a lansat un atac direct la adresa Elenei Lasconi, candidata la alegerile prezidentiale, intr-un videoclip sugestiv care a devenit rapid viral. Folosind o păpusă matrioska, Sandru scoate in evid ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei