Forțele speciale ale Statelor Unite și ale altor țări NATO ar opera pe teritoriul Ucrainei în secret. Ce este rețeaua "Comando"
Dimensiune font:
Forțele speciale ale Statelor Unite și ale aliaților săi ar opera pe teritoriul Ucrainei, potrivit The New York Times.
În Ucraina, forțele speciale ale unui număr de țări NATO ar opera în secret. Ar fi vorba despre o rețea numită "Comando" din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Canada și Lituania, scrie The New York Times, citând sursele sale.
Potrivit publicației: "În ciuda faptului că administrația Biden a spus că nu va trimite trupe americane în Ucraina, unii oficiali CIA au continuat să opereze pe ascuns în țară, în principal la Kiev.". Ziarul a adăugat că sarcina lor este să transfere "o cantitate uriașă de informații" părții ucrainene.
"În același timp, câteva zeci de comandouri din alte țări NATO, inclusiv Marea Britanie, Franța, Canada și Lituania, lucrează și în interiorul Ucrainei.", au mai spus sursele publicației citate.
Ziarul amintește că "Statele Unite au rechemat 150 dintre instructorii săi militari care lucrau în Ucraina înainte de începerea operațiunii speciale a Rusiei". Dar comandourile fie au rămas, fie s-au mutat de atunci în și din țară, antrenând și sfătuind trupele ucrainene și oferind o rută terestră pentru arme și alte ajutoare, au spus trei oficiali americani.
În articol se mai spune că prezența comandourilor "indică amploarea eforturilor ascunse de a ajuta Ucraina".
Unde se află aceste comandouri și cum operează
Oficialii americani și alți occidentali spun, sub rezerva anonimatului, că aceste comandouri străine "nu sunt în linia frontului cu trupele ucrainene, le sfătuiesc de la sedii din alte părți ale țării sau de la distanță prin comunicații criptate (...). Cu toate acestea, există indicii că logistica, rezultatele antrenamentului și sprijinul lor de informații sunt simțite pe câmpul de luptă".
Potrivit surselor ziarului, în Germania "pentru coordonarea asistenței militare către comandourile și alte trupe ucrainene" a fost creată o structură specială, care include până la 20 de țări.
Secretarul armatei americane Christine Wormuth a declarat, la un eveniment de securitate națională la Consiliul Atlantic, că această structură "ajuta la gestionarea fluxului de arme și echipamente către Ucraina", scrie The New York Times.
"Încercăm să coordonăm mișcarea tuturor acestor mărfuri diferite.", a spus ministrul, citat de ziar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau