Germania alocă 750 de miliarde de euro pentru pandemie şi suspendă plafonul datoriei

germania  9100

Dimensiune font:

| 25-03-2020 21:34

Parlamentarii germani au votat miercuri în favoarea suspendării, pentru prima dată, a prevederii din Constituţie referitoare la frâna datoriei, pentru a finanţa un pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 miliarde de euro (800 miliarde de dolari), menit să amortizeze efectele negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters.

Măsura reflectă sporirea temerilor în cercurile guvernamentale privind impactul profund al epidemiei asupra celei mai mari economii europene, în condiţiile în care marile firme industriale opresc producţia, sectorul serviciilor este profund afectat, iar activitatea economică este pe cale de dispariţie, conform Agerpres.ro.



 

În anul 2009, pentru a frâna acumularea de noi datorii, a fost inclus un paragraf special în Constituţia Germaniei. Conform acestui amendament, cunoscut sub numele de frâna datoriei, Guvernul federal poate contracta datorii noi până la echivalentul a 0,35% din Produsul Intern Brut. Însă Berlinul poate depăşi acest prag dacă Germania este lovită de un dezastru natural sau în "situaţii de urgenţă excepţională", care sunt dincolo de controlul statului şi afectează în mod semnificativ situaţia financiară a ţării.

După ce au devenit clare implicaţiile economice ale crizei, Executivul german a decis majorarea semnificativă a cheltuielilor şi renunţarea la politica "schwarze Null" (black zero), prin care de ani de zile Germania are un buget echilibrat, nu face noi împrumuturi, iar de şase ani raportează excedente.

 

Această politică a fost din ce în ce mai criticată în ultimele luni, economişti importanţi din Germania şi din afară cerând Guvernului să profite de ratele scăzute ale dobânzilor pentru a-şi asuma noi datorii şi a investi în infrastructura Germaniei.

Conform unei estimări a Ministerului de Finanţe, economia Germaniei s-ar putea contracta anul acesta cu cel puţin 5%.

 

"Toate măsurile au ca obiectiv sprijinirea afacerilor într-un mod rapid şi nebirocratic. O mare parte din măsuri reprezintă furnizarea de lichidităţi", a declarat ministrul Economiei, Peter Altmaier. 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Apele Române anunţă că volumul de apă din principalele 40 de lacuri de acumulare este suficient pentru a asigura alimentarea populaţiei pentru perioada de iarnă
04/11/2024 18:08

      Apele Romane anunţă, luni, un volum de 2,96 de milioane de metri cubi de apă in principalele 40 de lacuri de acumulare, suficient pentru a asigura alimentarea populaţiei pent ...

Delir la Kremlin - Medvedev îi amintește lui Trump de soarta lui JFK
04/11/2024 17:54

Vicepresedintele Consiliului National de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a spus că, dacă Donald Trump, in cazul victoriei in alegeri, incearcă să oprească războiul din Ucraina, „ar putea deveni n ...

COD ROȘU de vreme severă pentru Spania: Furtuna aduce întârzieri ale zborurilor și trenuri suspendate
04/11/2024 17:48

  Ministerul Afacerilor Externe informează romanii care se află, tranzitează sau intentionează să călătorească in Catalonia, Spania, că a fost emis un avertisment cod rosu de vreme severă. ...

Începe 'circul' la Chișinău - Socialiștii nu recunosc rezultatul alegerilor din diaspora
04/11/2024 17:41

Partidul Socialistilor din Republica Moldova a declarat că nu recunoaste rezultatele votului la sectiile de votare de peste hotare, datorită căruia presedintele in exercitiu, Maia Sandu, a fost declarată in ...

NYT: Serviciile de informații și armata americană se îndoiesc că Ucraina poate opri ofensiva forțelor armate ruse. Ucraina mai rezistă cel mult un an
04/11/2024 14:49

Oficialii militari americani si din serviciile de informatii cred că războiul ruso-ucrainean a iesit din impas, pe măsură ce trupele ruse isi intensifică ofensiva Autorii articolului spun cum, in vara anu ...

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Românesc va avea loc la  Washington
04/11/2024 14:13

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Romanesc din Washington, cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naţionale derulat in spaţiul nord-american, se va desfăşura in perioada 7-10 noi ...

Rusia acuză fraudarea alegerilor din Republica Moldova: Un senator rus afirmă că au fost aduse voturi pentru victoria Maiei Sandu
04/11/2024 12:44

Senatorul rus Andrei Klişas a susţinut luni că in Republica Moldova au fost "aduse" voturi in sprijinul Maiei Sandu, pentru victoria acesteia in alegerile prezidenţiale, transmite Reuters. Klişas, membru i ...

Rezultatele oficiale ale alegerilor din Moldova. Maia Sandu și-a anunțat victoria: „Moldova, fii mândră de tine! Am auzit toate vocile, inclusiv cele de critică”
04/11/2024 08:53

  Maia Sandu.   Primul semn că Moscova intelege ce s-a intamplat la alegerile din Moldova a venit aproape de miezul noptii de duminică. Stoianoglo a castigat cu 30.000 de voturi pe terito ...

Video Incident grav în Chișinău! Cinci persoane au încercat să incendieze sediul CEC și parcarea IGP. Comanda a venit de la Moscova
04/11/2024 08:48

Incident grav in Chisinău! Politia din Republica Moldova si procurorii PCCOCS au retinut trei bărbati si două femei din Slobozia si Tiraspol, inainte ca acestia să incendieze sediul Comisiei Electorale Cent ...

Prima maşină elicopter din România
03/11/2024 15:40

Maşina vedetă, cu roti, dar si elice, este in posesia unui aviator din Gorj. Proprietarul straniului vehicul l-a cumpărat-o cu 1.500 de euro din Austria si chiar a refuzat o ofertă de vanzare care s-a ridic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei