Grecia - amendă de 300 de euro pe săptămână pentru funcționarii publici nevaccinați care refuză să facă test anti-Covid
Dimensiune font:
Ministrul grec de interne, Makis Voridis, a caracterizat plângerile depuse de negaționiștii Covid împotriva cadrelor didactice și a cadrelor medicale drept ridicole și neîntemeiate, subliniind că, drept răspuns, trebuie formulate plângeri pentru acuzații mincinoase care să ducă la arestări, scrie presa elenă, potrivit Rador.
”Trebuie dată o direcție generală pentru ca aceste plângeri să fie clasate imediat, fără o verificare specială, ca fiind în mod evident neîntemeiate și false și să rămână doar plângerea pentru acuzație mincinoasă și defăimare, pentru ca cei care recurg la astfel de lucruri să fie duși în fața justiției”.
Întrebat despre funcționarii publici care refuză să se vaccineze și să facă teste de diagnostic Covid, ministrul grec de interne a precizat că se va pune în aplicare dispoziția care prevede o amendă de 300 de euro pe săptămână pentru funcționarul în cauză, subliniind totodată că amenda se va reține din salariul respectivului angajat.
De reamintit că o intervenție în acest sens a avut și procurorul general al Greciei, în urma incidentelor produse de acțiuni ilegale ale antivacciniștilor care au făcut plângeri împotriva unor doctori, asistenți medicali și, mai ales, împotriva unor cadre didactice, târându-i prin tribunale. Printr-o circulară către toți procurorii din țară, procurorul general al Greciei a cerut să nu mai fie declanșată procedura de flagrant și nici să nu mai fie chemați în fața instanțelor de judecată profesori, medici sau alți cetățeni împotriva cărora există pângeri depuse de antivacciniști.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau