Italia: Silvio Berlusconi declară că ar putea accepta un rol de ministru
Dimensiune font:
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, într-un interviu acordat joi seară postului public de televiziune Rai Unu, a declarat că, în vederea realizării unei alianţe electorale cu partidul populist de dreapta Liga Nordului, ar fi dispus să facă un pas înapoi şi să nu candideze la funcţia de prim-ministru al Italiei, informează vineri cotidianul roman La Repubblica.
Berlusconi ar fi dispus să renunţe la candidatura sa la funcţia de premier, la viitoarele alegeri parlamentare programate în Italia pe 24 şi 25 februarie, dacă acest lucru i-ar convinge pe liderii Ligii Nordului să facă "un acord electoral" cu Poporul Libertăţii (PdL, de centru-dreapta), formaţiunea politică fondată de "Il Cavaliere".
"Pot să renunţ la funcţia de premier şi pot accepta funcţia de ministru al economiei, de ministru de externe sau oricare alt minister, pentru a ajuta Italia şi pentru a sprijini formaţiunea moderaţilor care nu se recunosc în stânga italiană", a afirmat magnatul media, în vârstă de 76 de ani.
Berlusconi a mai declarat că propune acest lucru "împotriva intereselor sale", deoarece, la vârsta pe care o are, ar putea face "alte lucruri".
Fondatorul PdL a adăugat însă că se simte "obligat" să facă ceva pentru Italia, deoarece crede că este "singura persoană rămasă în ţară care poate ajuta democraţia şi libertatea, împotriva stângii".
"Rămân pe baricadă pentru a continua lupta", a mai afirmat "Il Cavaliere", care l-a atacat din nou pe actualul premier demisionar, Mario Monti, despre care a spus că "este departe de realitate, pe care o priveşte prin gaura cheii, deoarece nu cunoaşte dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte antreprenorii", fiind un profesor de economie "obişnuit să ţină lecţii de la catedră".
"Monti continuă să mintă şi încep serios să mă îndoiesc de capacitatea sa de a gândi logic", a conchis Silvio Berlusconi.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau