Macron pune capăt cooperării militare cu Nigerul: îşi retrage ambasadorul și soldații din regiune

15

Dimensiune font:

| 25-09-2023 08:42

Franţa îşi va retrage soldaţii din Niger, în urma loviturii de stat din iulie din această ţară din Africa de Vest, a declarat duminică, într-un interviu televizat, preşedintele Emmanuel Macron, care a spus, de asemenea, că ambasadorul francez va reveni la Paris în următoarele ore, relatează Reuters. Anunţul, comentează agenţia, este de natură să dea o lovitură uriaşă influenţei franceze şi operaţiunilor de contrainsurgenţă din regiunea Sahel, scrie news.ro.

Macron a declarat că cei 1.500 de soldaţi se vor retrage până la sfârşitul anului, pentru că Franţa, fosta putere colonială din Niger, refuză să "fie ţinută ostatică de pucişti".

Ieşirea Franţei din Niger, care vine după săptămâni de presiuni din partea juntei şi demonstraţii populare, este posibil să exacerbeze îngrijorările occidentale cu privire la extinderea influenţei Rusiei în Africa. Forţa de mercenari ruşi Wagner este deja prezentă în Mali, ţară învecinată cu Niger.

Preşedintele francez a refuzat să recunoască junta ca autoritate legitimă a Nigerului, dar a declarat că Parisul va coordona retragerea trupelor cu liderii loviturii de stat. "Ne vom consulta cu puciştii pentru că vrem ca lucrurile să fie ordonate", a declarat Macron în interviul acordat posturilor de televiziune franceze TF1 şi France 2.

Ambasadorul Franţei a fost, de asemenea, retras şi se va întoarce în ţară în următoarele ore, a adăugat Macron.

Pe de altă parte, centralele nucleare franceze se aprovizionează cu o cantitate mică - mai puţin de 10% - cu uraniu din Niger, iar compania franceză de stat Orano exploatează o mină în nordul Nigerului.

Macron a declarat că îl consideră în continuare pe preşedintele ales în mod democratic Mohammed Bazoum, în prezent ţinut prizonier de către liderii loviturii de stat, drept liderul legitim al Nigerului şi a spus că l-a informat cu privire la decizia sa.

Influența tot mai mare a Rusiei

Influenţa franceză asupra fostelor sale colonii a scăzut în Africa de Vest în ultimii ani, la fel cum a crescut, pe de altă parte, nemulţumirea populaţiei locale. Forţele franceze au fost alungate din Mali şi Burkina Faso, ţări vecine cu Niger, în urma loviturilor de stat din aceste ţări, ceea ce a redus rolul Parisului în lupta la nivel regional împotriva insurgenţei islamiste.

Până la lovitura de stat din iulie, Nigerul a fost un partener de securitate cheie al Franţei şi al Statelor Unite, care au folosit ţara ca bază pentru a lupta împotriva insurgenţei islamiste în regiunea Sahel din Africa Centrală şi de Vest.

Baza militară a Franţei din capitala Nigerului, Niamey, a devenit însă ţinta protestelor antifranceze de la lovitura de stat din 26 iulie. Grupuri s-au adunat în mod regulat în stradă, în faţa acesteia, pentru a cere ieşirea trupelor staţionate în capitală. La un moment dat, în timpul unui protest cu zeci de mii de persoane, a fost tăiat gâtul unei capre îmbrăcate în culorile franceze şi au fost purtagte sicrie acoperite cu steaguri franceze.

Demonstranţii proruşi din Niamey au fluturat în schimb drapele ruseşti, ceea ce sporeşte temerile ţărilor occidentale că Nigerul ar putea urma exemplul Mali şi ar putea înlocui trupele lor cu luptători din Wagner.

Înainte de a muri într-un accident de avion, luna trecută, şeful mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin a vorbit într-un clip postat pe reţelele sociale despre cum să facă Rusia mai mare pe toate continentele şi Africa mai liberă. Viitorul lui Wagner este însă neclar de la dispariţia sa.

Compania Wagner este, de asemenea, activă în Republica Centrafricană şi în Libia. Ţărle occidentale spun că este prezentă şi în Sudan, deşi Wagner neagă acest lucru.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Viceministrul rus de externe îi amenință pe americani: 'Nu-i încurajați pe ucraineni la noi aventuri militare! Opriți-vă!'
28/11/2024 01:33

Viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov, a afirmat miercuri că utilizarea noii rachete balistice cu rază medie Oreşnik impotriva Ucrainei a fost necesară pentru a face auzită vocea Moscovei Racheta ...

SUA cer Ucrainei să scadă vârsta de recrutare la 18 ani
28/11/2024 01:29

p style=" font-weight:bold ">Ucraina trebuie să ia in considerare scăderea la 18 ani a varstei pentru mobilizarea in armată, astfel incat să asigure efectivele necesare pe front in războiul cu Rusia, ale c ...

Cum acționează hoții de buzunare în mijloacele de transport în comun. „Aceștia sunt cei mai periculoși”
28/11/2024 01:28

Hotii de buzunare sunt numerosi in capitala tării. Deseori actionează in transportul in comun, acolo unde oamenii pot fi usor distrasi, mai ales cand autobuzele sau metroul sunt aglomerate. Totusi, o veste bu ...

Rusia afirmă că ar fi o ”nebunie” ca Occidentul să ofere Ucrainei arme nucleare
28/11/2024 01:24

Se vehiculează ideea că Ucrainei i s-ar putea oferi arme nucleare. Ministerul rus de Externe a declarat miercuri că ideea vehiculată in Occident potrivit căreia Washingtonul ar trebui să ofere Ucrainei a ...

România va adera la Schengen și cu frontierele terestre de la 1 ianuarie 2025, anunță Iohannis și Ciolacu. Acordul ambasadorilor UE
27/11/2024 19:52

    Ambasadorii UE au agreat astăzi aderarea Romaniei la spatiul Schengen si cu frontierele tereste, incepand cu 1 ianuarie 2025, a anuntat miercuri presedintele Klaus Iohannis, intr-un mesaj ...

Avertizări meteo: lapoviță, polei și ceață densă în Banat și Moldova
27/11/2024 12:13

Meteorologii ANM au emis avertizări nowcasting de cod galben pentru judetele Iasi, Vaslui si Botosani, anuntand precipitatii mixte si polei. In judetul Timis, se va semnala ceată densă, ce reduce vizibilitat ...

Sondajul care îi dă fiori reci lui Zelenski: 51% dintre americani se opun sprijinului militar pentru Ucraina
27/11/2024 00:20

Un sondaj CBS/YouGov arată că americanii (51%) se opun continuării ajutorului militar pentru Ucraina, ceea ce reflectă o diviziune in societatea americană Un sondaj realizat de CBS/YouGov intre 19 si 22 n ...

Gazprom taie gazul către Europa via Ucraina din 2025
27/11/2024 00:12

Compania rusă de stat Gazprom a spus ce se aşteaptă după 31 decembrie, privind livrarea de gaze către Europa via Ucraina. Prin urmare, Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate g ...

Armata rusă avansează în Ucraina și recucerește teritorii în Kursk
27/11/2024 00:10

Săptămana trecută, trupele ruse au reusit să cucerească aproximativ 235 de kilometri pătrati de teritoriu in Ucraina, in special in zona estică Donetk, stabilind astfel un nou record pentru acest an. Tr ...

A început campania de isterizare a populației pentru turul II. CTP dă tonul la demonizarea lui Georgescu: A început invadarea României de către Rusia
26/11/2024 13:59

Ceea ce era de asteptat să se intample, se intamplă. Tactica de isterizare a populatiei pentru a vota cu un anumit candidat si-a făcut aparitia imediat după anuntarea rezultatelor din primul tur al alegeril ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei