Moș Loghin, veteranul de război din Fărău și-a recăpătat complet vederea la 102 ani, după ce a fost operat cu succes la ambii ochi

Dimensiune font:

| 12-10-2023 00:14

Moș Ioan Loghin, din comuna Fărău, decanul de vârstă al veteranilor de război din județul Alba, și-a recăpătat vederea, după ce a suferit intervenții chirurgicale la ambii ochi.

De peste 2 ani de zile l-a lăsat vederea și nu mai putea merge prin gospodărie decât sprjinit de cârje și însoțit. În luna august, fiii veteranului și-au ținut promisiunea făcută la aniversarea zilei de naștere a tatălui lor și l-au dus la doctor la Alba Iulia, pentru investigații de specialitate.

Medicul oftalmolog a declarat că intervenția chirurgicală propriu-zisă a durat 3 minute și a presupus înlocuirea cristalinului. Dr. Teodor Holhoș a apreciat că Moș Loghin este unul dintre cei mai vârstnici pacienți operați la ambii ochi.

Îmbucurător este faptul că, potrivit familiei, Ioan Loghin nu a avut dureri după operație, dar mai ales că intervenția a reușit și acum vede atât din apropiere, cât și la distanță.

La cei 103 ani, Moșu Loghin îşi trăieşte bătrâneţile în comuna Fărău și este unul dintre ultimii veterani de război, rămași în viață, din judeţul Alba.

Povestea lui bătrânului este una tulburătoare. Rănit grav pe front, trăieşte de 70 de ani cu shijele războiului în el. Moşu’ Loghin e un om mărunţel, foarte călit de viaţă şi împăcat cu toate. A avut zece copii. Nouă dintre ei îi trăiesc, fiind stabiliţi în ţară şi străinătate. E tare mândru de toţi. Are o fată în satul vecin, în Sânbenedic, care vine zilnic, le face de mâncare părinţilor şi îi îngrijeşte.

A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud şi a ajuns până în Cecenia. În urma unui atac al partizanilor ruşi, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea.

Ioan Loghin a fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră şi unde au fost atacaţi ulterior.

A stat acolo inert până spre seară. De sete şi având dureri insuportabile, simţea cum i se usucă trupul şi că moare. Armata, povesteşte el, aduna noaptea în nişte camioane morţii şi, eventual, şi răniţii. Aşa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morţilor! În noaptea aceea a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină, se arată în relatările Petruţei Pop de la Cercul Militar Alba Iulia.

Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia şi Caracal, în funcţie de cum ruşii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aştepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect. Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană. Într-un final a ajuns în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo a mers pe jos acasă, la Fărău, unde îl asteptau fraţii mai mici, în număr de 11, şi mama. Tatăl său a decedat înainte de război la vârsta de 50 de ani.

S-a căsătorit cu femeia lui, alături de care trăieşte din 1946, iar împreună au avut zece copii, dintre care mai trăiesc nouă. A lucrat toată viaţa la oi, iar din munca câmpului şi-a făcut o gospodărie frumoasă şi şi-a crescut copiii.

„Mi-a cerut palma şi am început să pipăim schijele de pe corpul său. Pielea îmbătrânită şi transparentă pe alocuri, scoate la lumină vene groase vizibile, dar şi aceste dovezi ale suferinţei: pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braţ, în vreo trei locuri, pe umăr şi coaste. Se pare că doctorul i-a scos schijele de la picioare şi i-a tratat rănile, dar resturile de bombă, care i-au atins corpul, au rămas acolo. Omul acesta a fost ciuruit, iar Dumnezeu l-a binecuvântat, iată, să treacă peste 100 de ani!”, povestea în urmă cu ceva timp reprezentanta Cercului Militar Alba Iulia.