Moș Loghin, veteranul de război din Fărău și-a recăpătat complet vederea la 102 ani, după ce a fost operat cu succes la ambii ochi

2

Dimensiune font:

| 12-10-2023 00:14

Moș Ioan Loghin, din comuna Fărău, decanul de vârstă al veteranilor de război din județul Alba, și-a recăpătat vederea, după ce a suferit intervenții chirurgicale la ambii ochi.

De peste 2 ani de zile l-a lăsat vederea și nu mai putea merge prin gospodărie decât sprjinit de cârje și însoțit. În luna august, fiii veteranului și-au ținut promisiunea făcută la aniversarea zilei de naștere a tatălui lor și l-au dus la doctor la Alba Iulia, pentru investigații de specialitate.

Medicul oftalmolog a declarat că intervenția chirurgicală propriu-zisă a durat 3 minute și a presupus înlocuirea cristalinului. Dr. Teodor Holhoș a apreciat că Moș Loghin este unul dintre cei mai vârstnici pacienți operați la ambii ochi.

Îmbucurător este faptul că, potrivit familiei, Ioan Loghin nu a avut dureri după operație, dar mai ales că intervenția a reușit și acum vede atât din apropiere, cât și la distanță.

La cei 103 ani, Moșu Loghin îşi trăieşte bătrâneţile în comuna Fărău și este unul dintre ultimii veterani de război, rămași în viață, din judeţul Alba.

Povestea lui bătrânului este una tulburătoare. Rănit grav pe front, trăieşte de 70 de ani cu shijele războiului în el. Moşu’ Loghin e un om mărunţel, foarte călit de viaţă şi împăcat cu toate. A avut zece copii. Nouă dintre ei îi trăiesc, fiind stabiliţi în ţară şi străinătate. E tare mândru de toţi. Are o fată în satul vecin, în Sânbenedic, care vine zilnic, le face de mâncare părinţilor şi îi îngrijeşte.

A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud şi a ajuns până în Cecenia. În urma unui atac al partizanilor ruşi, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea.

Ioan Loghin a fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră şi unde au fost atacaţi ulterior.

A stat acolo inert până spre seară. De sete şi având dureri insuportabile, simţea cum i se usucă trupul şi că moare. Armata, povesteşte el, aduna noaptea în nişte camioane morţii şi, eventual, şi răniţii. Aşa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morţilor! În noaptea aceea a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină, se arată în relatările Petruţei Pop de la Cercul Militar Alba Iulia.

Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia şi Caracal, în funcţie de cum ruşii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aştepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect. Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană. Într-un final a ajuns în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo a mers pe jos acasă, la Fărău, unde îl asteptau fraţii mai mici, în număr de 11, şi mama. Tatăl său a decedat înainte de război la vârsta de 50 de ani.

S-a căsătorit cu femeia lui, alături de care trăieşte din 1946, iar împreună au avut zece copii, dintre care mai trăiesc nouă. A lucrat toată viaţa la oi, iar din munca câmpului şi-a făcut o gospodărie frumoasă şi şi-a crescut copiii.

„Mi-a cerut palma şi am început să pipăim schijele de pe corpul său. Pielea îmbătrânită şi transparentă pe alocuri, scoate la lumină vene groase vizibile, dar şi aceste dovezi ale suferinţei: pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braţ, în vreo trei locuri, pe umăr şi coaste. Se pare că doctorul i-a scos schijele de la picioare şi i-a tratat rănile, dar resturile de bombă, care i-au atins corpul, au rămas acolo. Omul acesta a fost ciuruit, iar Dumnezeu l-a binecuvântat, iată, să treacă peste 100 de ani!”, povestea în urmă cu ceva timp reprezentanta Cercului Militar Alba Iulia.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:19

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Zi de doliu în Serbia. 14 oameni au murit după ca acoperișul unei gări din Novi Sad s-a prăbușit
02/11/2024 14:51

Serbia este in doliu sambătă şi o anchetă a inceput după moartea a 14 persoane cu o zi inainte in prăbuşirea unei părţi a acoperişului exterior al unei gări din Novi Sad (nordul ţării), informează ...

Vremea se răcește brusc de duminică, cu temperaturi maxime de 13 grade / Prognoza ANM pentru săptămâna viitoare
02/11/2024 12:53

 După vremea neobisnuit de caldă de care am avut parte in această săptămană, meteorologii anunţă că de duminică, 3 noiembrie, temperaturile vor scădea semnificativ in toată ţara si vin ploile. ...

Peste 200 de persoane au murit în inundațiile din Spania
02/11/2024 09:19

Cifrele se modifică de la o oră la alta, bilantul inundatiilor catastrofale din Spania este unul sumbru. Zeci de dispăruti si de supravietuitori sunt căutati cu disperare in zone in care accesul este foarte ...

Victor Ciutacu arată cartonașul roșu fanilor preşedinţilor: 'Pe măsură ce nisipul din clepsidră s-a împuținat, l-au luat și pe Iohannis la șuturi'
02/11/2024 06:08

Fanii cei mai infocaţi ai lui Klaus Iohannis au intors armele impotriva preşedintelui si isi caută un nou idol la care să se inchine. Dan Tapalagă si Ioana Ene Dogoiu, dar si artistul Tudor Chirilă au tre ...

Un nou moment terifiant cu Joe Biden. Președintele SUA a început să adulmece și să muște niște bebeluși la petrecerea de Halloween
02/11/2024 06:04

Joe Biden a muscat trei bebelusi la petrecerea de Halloween. Momentele terifiante au fost filmate si fotografiate de cei prezenti la fata locului. La eveniment, sotia sa, Jill, a venit imbrăcată intr-un cosum ...

Castelul Peleș a ajuns o ruină după ce a fost „retrocedat” Casei Regale
02/11/2024 06:02

Castelul Peles a ajuns o ruină, după ce a fost retrocedat Casei Regale. La randul său, Casa Regală l-a inchiriat statului roman pentru a amenaja un muzeu acolo. Acum, Casa Regală sustine că a acceptat o ...

Tupeu fără măsură! Zelenski acuză Polonia, cel mai feroce susținător al Kievului, de lașitate, pentru că refuză să doboare rachete rusești și să facă poliție aeriană în Ucraina
02/11/2024 06:01

Volodimir Zelenski a acuzat Polonia că a găsit mai multe motive pentru a nu ajuta Ucraina in probleme cheie. El s-a referit inclusiv la refuzul de a dobori rachete rusesti sau de a preda avioane de luptă MiG ...

Klaus Iohannis ar putea rămâne fără vila din Aviatorilor - Lider liberal: Da, sunt de acord să se dea altă destinație
02/11/2024 05:53

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, spune că este de acord ca vilei din Aviatorilor 86, despre care presa a scris că ar putea fi repartizată presedintelui Klaus Iohannis in calitate de fost sef al stat ...

Lucrurile se complică: Phenianul anunță că va sprijini Rusia până la victoria în Ucraina / Ce vrea la schimb, dacă va fi necesar
02/11/2024 05:50

Coreea de Nord va sprijini Rusia pană cand aceasta va obţine victoria in războiul din Ucraina, l-a asigurat vineri, la Moscova, ministrul de externe nord-coreean, Choe Son Hui, pe omologul său rus Serghei L ...

Vremea se schimbă brusc. Un val de aer polar va aduce temperaturi mai mici cu până la 13 grade
01/11/2024 19:50

 Vremea va suferi o schimbare drastică in acest weekend. Un front de aer polar va determina o scădere a temperaturilor cu pană la 13 grade. În zona montană, se preconizează ninsori. „De s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei