Problemă neașteptată în Spania: angajații pompelor funebre protestează pentru că nu fac față valului de morți

00000 images

Dimensiune font:

| 01-11-2020 23:28

Angajaţii pompelor funebre municipale din Madrid au organizat o grevă de 24 de ore duminică pentru a cere personal suplimentar ca să facă faţă creşterii preconizate a numărului de decese din cauza pandemiei de COVID-19 care se manifestă cu al doilea val, informează AFP, potrivit AGERPRES.

Zeci de angajaţi ai pompelor funebre s-au adunat la intrarea în cimitirul Carabanchel, din sudul Madridului, în această duminică a tuturor sfinţilor, când familiile merg în mod tradiţional la mormintele rudelor, şi i-au cerut primarului Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida, să demisioneze.



Compania de servicii funerare municipală are nevoie de cel puţin 15-20 de angajaţi suplimentari pentru a face faţă creşterii numărului de decese cauzate de boala COVID-19 şi pentru a evita "improvizaţia" care a prevalat în timpul primului val, a declarat Manuel Carmona, un responsabil sindical.

Ludovic Orban, despre sistemele de monitorizare a bolnavilor de COVID-19: 'Sunt sisteme foarte contestate'. Primarul Capitalei a intervenit cu o observație

În perioada de vârf a primului val al pandemiei, la sfârşitul lunii martie şi în aprilie, a trebuit să se aştepte cinci până la şase zile pentru înmormântare, iar incinerările au trebuit să fie efectuate în oraşe situate la sute de kilometri distanţă, din lipsă de mijloace. Patinoarul din Madrid a trebuit să fie folosit pe post de morgă improvizată pentru victimele coronavirusului, a amintit Carmona.

"Nu vrem să fim complici în această iresponsabilitate", a adăugat el.

Pompele funebre din Madrid administrează 14 cimitire, inclusiv Carabanchel, unul dintre cele mai mari, precum şi două morgi şi două crematorii. Are 478 de angajaţi, care au mai făcut o grevă de 24 de ore în septembrie, în jurul aceloraşi preocupări.

În pofida numeroaselor restricţii impuse în Spania din iulie, infecţiile au crescut. Vineri, Ministerul Sănătăţii a raportat 25.595 de cazuri noi confirmate, cea mai mare cifră de la începutul celui de-al doilea val al pandemiei.

Capacitatea de primire a cimitirelor din Madrid pentru Ziua Tuturor Sfinţilor, de la acest sfârşit de săptămână, a fost redusă la jumătate în acest an din cauza pandemiei, iar grupurile de vizitatori au fost limitate la maximum şase persoane.

 

Pentru a pune în aplicare regulile, primăria a anunţat desfăşurarea a până la 300 de poliţişti municipali şi a două drone.

Afişe puse la intrarea în cimitirul Carabanchel au îndemnat oamenii să-şi reducă vizita şi să-şi aducă propria apă pentru flori, pentru a evita atingerea fântânilor. Dar în interior se vedeau mai multe grupuri de peste şase persoane adunate în jurul mormintelor. Unii vizitatori au adus scaune pliabile pentru a se aşeza. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Planurile lui Donald Trump în primele sale zile de mandat
15/01/2025 19:48

 Mai multe tarife comerciale, numeroase gratieri, reducerea migratiei si a protectiei mediului. Acestea sunt doar cateva dintre prioritătile anuntate de noul presedinte al SUA la inceput de mandat. Prin ...

Dezavantajele integrării României în spațiul Schengen: Avem cel mai mare deficit comercial din UE, iar turismul intern este praf
15/01/2025 12:14

 Sunt multe avantaje ale integrării Romaniei in spatiul Schengen, dar nimeni nu vorbeste despre dezavantajele acestei integrări. O face un cunoscut economist roman care punctează cateva aspecte pe care ...

Românii care nu plătesc impozit pe clădiri și terenuri în 2025: Lista completă a persoanelor scutite de la plata taxelor locale
14/01/2025 21:31

  Scutirile de taxe si impozite locale reprezintă facilităti fiscale acordate pentru sprijinirea unor categorii defavorizate de contribuabili, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Acest ...

 El este 'Domnul Oase', individul care a furat picioarele amputate de la Spitalul Cantacuzino
14/01/2025 15:23

Individul, care este acum căutat de politisti, a susptras mai multe pungi, in care se alau resturile umane. Sesizare către politisti La data de 13.01.2025, Sectia 6 a fost sesizată prin apel 112 cu privire ...

Mirel Palada dezvăluie date din sondajele interne: Călin Georgescu câștigă din orice poziție
14/01/2025 15:13

Călin Georgescu are toate sansele, in continuare, să iasă castigător si după reluarea alegerilor prezidentiale. Potrivit celor mai recente sondări sociologice, pe Georgescu l-ar vota cel putin 60% dintre ...

Primul sondaj în Groenlanda după anunțul de achizitionare al lui Trump - Majoritatea locuitorilor doresc aderarea la SUA
14/01/2025 14:11

    Potrivit unui sondaj realizat de Patriot Polling si publicat duminică, 57,3 % dintre respondenti sunt de acord ca Groenlanda să devină parte a SUA. Doar 37,4 % dezaprobă potentia ...

'Ai proteste care nu încetează - ai auzit?' Ilan Șor îi răspunde lui Sebastian Burduja legat de gazul ieftin din Rusia: 'Ocupă-te de treburile țării tale'
14/01/2025 09:33

Liderul Blocului partidelor de opozitie din Republica Moldova "Victoria", Ilan Şor, fugit la Moscova pentru a nu face puscărie in Republica Moldova si-a făcut timp si a venit cu o replică la afirmaţiile lu ...

Caz macabru. Trei picioare de om, amputate, furate de la un spital din București
14/01/2025 09:19

Furt macabru de la un spital din Capitală. Un bărbat s-a făcut nevăzut cu trei picioare de om, amputate, sustrase de la rampa de deseuri infectioase. Politistii il caută acum pe individ. Trei picioare de ...

 Imagini virale! Lavinia Șandru, atac la 'matrioșka' Elena Lasconi: 'Masconi, Retrage-te!'
14/01/2025 08:42

Lavinia Sandru a lansat un atac direct la adresa Elenei Lasconi, candidata la alegerile prezidentiale, intr-un videoclip sugestiv care a devenit rapid viral. Folosind o păpusă matrioska, Sandru scoate in evid ...

Scandalul care a inflamat lumea artistică! Maia Morgenstern, contestată de Teatrul Evreiesc: 'Ce caută asta în teatru?'
14/01/2025 08:36

Actriţa Maia Morgenstern, 62 de ani, a scris, in 11 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, că i-a fost „pus sub semnul intrebării dreptul de a munci in teatru, ca actriţă”, afirmaţii care au starnit un v ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei