Rebelii sirieni au eliberat 48 de ostatici iranieni răpiţi anul trecut lângă Damasc

default

Dimensiune font:

| 10-01-2013 00:00

Rebelii sirieni au eliberat 48 de ostatici iranieni, răpiţi în august lângă Damasc, au anunţat miercuri mai multe posturi de televiziune iraniene de stat.

"Cei 48 de pelerini iranieni au fost eliberaţi", a anunţat televiziunea de stat, fără să precizeze când sau în ce condiţii a avut loc această eliberare.

Rebelii i-au acuzat că sunt membri ai Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian. Teheranul a declarat că este vorba de pelerini, după care a recunoscut că printre aceştia erau câţiva militari "în retragere" ai Gardienilor Revoluţiei.

După ce au difuzat pe internet un videoclip care îi prezenta pe iranienii răpiţi în apropierea Damascului, rebelii au ameninţat în două rânduri că îi vor ucide dacă armata nu se retrage de la periferia Damascului.

Ahmed al-Khatib, purtător de cuvânt al Consiliului Revoluţionar al Armatei Siriene Libere de la Damasc şi din zonă, a confirmat pentru AFP că "negocierile efectuate sub egida Turciei şi Qatarului s-au încheiat teoretic printr-un acord pentru eliberarea a 2.135 de persoane ţinute în detenţie de către regim, printre care figuri importante, în schimbul iranienilor".

El a adăugat că Iranul a intervenit şi el pe lângă Damasc, important aliat regional. Contactat telefonic de către AFP, el nu a dorit să ofere detalii despre eliberarea promisă de către Damasc, prevăzută, potrivit lui, "miercuri şi joi".

El se referă la cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul conflictului sirian, şi pentru prima dată regimul sirian a recurs la eliberări de deţinuţi pentru eliberarea unor cetăţeni al unei ţări terţe.

Numărul mare de eliberări acordat de către regimul de la Damasc, indică faptul că acesta îşi doreşte să menţină relaţii bune cu Teheranul.

La Damasc, ambasadorul iranian, însoţit de o delegaţie, a sosit la Primăria oraşului, pentru a-i primi pe ostaticii eliberaţi, a observat un jurnalist AFP.

În acelaşi timp, un ONG turc, care a asigurat rolul de mediator, a anunţat că regimul a început (miercuri) să elibereze 2.130 de civili închişi în diferite oraşe, în schimbul celor 48 de iranieni aflaţi în mâinile opoziţiei".

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei umanitare islamiste IHH, Serkan Nergis, a precizat că patru turci figurează printre deţinuţi.

Siria se confruntă cu un război civil, după ce o revoltă populară reprimată violent de către regim s-a militarizat. Peste 60.000 de persoane au decedat începând cu martie 2011 potrivit ONU.

Pentru a încerca să pună capăt violenţelor care au mai provocat marţi moartea a 83 de persoane potrivit unui ONG sirian, Moscova a anunţat vineri o întâlnire între Brahimi şi conducătorii americani şi ruşi, cu poziţii diametral opuse în ceea ce priveşte chestiunea siriană. Washingtonul cere demisia preşedintelui Bashar al-Assad, în timp ce Moscova susţine regimul.

Aceste noi tratative au loc după ce Assad a propus un plan de ieşire din criză sub egida regimului său, soluţie respinsă vehement de către opoziţie.

Pe teren patru copii ai aceleiaşi familii şi-au pierdut viaţa într-un raid aerian în regiunea din apropierea Homs (centru), a raportat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), care se bazează pe o reţea extinsă de militari şi medici.

În altă regiune a ţării, artileria regimului a lovit puternic mai multe localităţi din apropierea Damascului, în timp ce luptele se desfăşoară în apropierea bazeolr militare din nord-vestul ţării, potrivit OSDH. Potrivit unei surse militare siriene, ar exista încă 4.500 de rebeli în regiunea Damasc, dintre care 150 aparţinând Frontului as Nosra, în Daraya.

Sute de mii de refugiaţi au fugit de violenţele din Siria şi s-au confruntat cu furtuni violente în ţările vecine, dublate de inundaţii în taberele de refugiaţi.

 

 

mediafax.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei