Rusia a amenințat că va doborî avioane franceze care patrulează zona Mării Negre
Dimensiune font:
Ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, susține că rușii au amenințat că vor doborî avioanele de patrulare franceze din zona Mării Negre, potrivit Sky News, conform News.ro.
Sebastien Lecornu a catalogat amenințările, care vizează avioanele care patrulează în spațiul aerian internațional, drept o poziție „deosebit de agresivă” din partea Moscovei. Acestea au fost formulate luna trecută și aduc aminte de comportamentul Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece, a mai spus demnitarul francez.
„În urmă cu o lună, ca să vă dau un exemplu foarte concret, un sistem rusesc de control al traficului aerian a amenințat că va doborâ avioanele franceze în Marea Neagră, când eram într-o zonă internațională liberă unde patrulăm. Comportamentul Rusiei în 2024 nu are nicio legătură cu ceea ce am văzut în 2022 și, evident, înainte de agresiunea din Ucraina. Se explică prin faptul că Rusia se află în dificultate pe câmpul de luptă din Ucraina”, a declarat ministrul pentru postul de radio RTL.
Avioanele Franței fac parte din patrulele NATO.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau