S-au descoperit zăcăminte de sare pe traseul metroului din Cluj. Ce urmează. ”Pericol de prăbușire”
Dimensiune font:
Metroul Clujului s-a blocat încă din momentul studiilor geologice.
S-au descoperit zăcăminte de sare pe traseul din Florești spre podul IRA.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a declarat, pentru stiridecluj.ro, că studiile geo făcute au arătat că, pe cinci kilometri, din cei 20 de km, cât va avea metroul clujean, s-au depistat zăcăminte de sare la mare adâncime.
”Va crește costul final. Ne bucurăm că am aflat”
”S-au găsit zăcămintele undeva în zona Mărăști, de la Sfântu Petru până în Someșeni. Este o situația pe care o vom adapta. Desigur că va crește costul final, dar ne bucurăm că am aflat acum și putem adapta soluția tehnică la această situație întâlnită”, a spus Dan Tarcea.
Acesta a precizat că studiul de fezabilitate pentru metroul clujean trebuie să fie gata la finalul anului 202, și va conține un studiu geologic amănunțit.
Dan Tarcea a spus că acesta este rolul unui studiu geologic făcut ca la carte. ”Noi chiar vrem să știm ce este pe traseul metroului pentru a nu avea surprize la lucrări. Dacă la Podul Porțelanului am fi știut ce este în subteran, nu am fi avut problemele de acum. Sunt soluții tehnice pentru problema de la metrou și specialiștii ni le vor prezenta”, a mai spus Dan Tarcea.
Viceprimarul Clujului precizează că nu este surprins de depistarea acestor zăcăminte, având în vedere că filonul de sare vine de la Turda și ajunge la Cluj-Napoca în zona Someșeni - Cojocna.
Pericol de prăbușire
"Problemele apar în prezența apei. Dacă apa ajunge în contact cu corpul de sare, se dizolva și golul evoluează în timp, conducând la caverne care își pot pierde stabilitatea. La suprafața terenului generează tasări și, în cazuri extreme, prăbușiri", a declarat Iulian Popa, lector inginerie geologică.
Metroul Clujului va costa circa un miliard de euro, suma fiind calculată prin comparație cu alte proiecte similare. Studiul de fezabilitate va spune exact care este costul acestui proiect. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, dar și naționale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau