Serviciile CE verifică zilnic ce au descoperit statele membre
Dimensiune font:
Serviciile Comisiei Europene (CE) verifică zilnic ceea ce au descoperit statele membre şi le încurajează pe acestea să efectueze controalele necesare cât mai curând posibil, a declarat marţi, la Bruxelles, Frederic Vincent, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, Tonio Borg, în cadrul conferinţei de presă cotidiene a executivului comunitar.
'Ţine de statele europene să facă verificările necesare şi să se informeze reciproc şi să informeze Comisia Europeană (CE) 24 de ore din 24. Sistemul RASFF (Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje) funcţionează 24 de ore din 24 şi a fost declanşat vineri de Marea Britanie, atunci când a trimis prima informare. Serviciile CE verifică zilnic ceea ce au descoperit statele membre şi le încurajăm să efectueze controale cât mai curând posibil. Asta se întâmplă atât în România, cât şi în Franţa', a spus purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor.
El a precizat că reuniunea de miercuri de la Bruxelles, la nivel de miniştri ai agriculturii, este organizată de preşedinţia irlandeză a Consiliului UE şi că la aceasta au fost invitate 'toate părţile implicate'.
'Comisarul /Tonio/ Borg va participa la reuniune împreună cu serviciile sale. Ideea este, în acest stadiu, de a face o evaluare a situaţiei. Preşedinţia irlandeză a prevăzut introducerea subiectului şi pe agenda consiliului AGRIFISH care va avea loc luni, 25 februarie', a adăugat Frederic Vincent.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii la Bucureşti, ministrul român al agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin, va participa miercuri, la Bruxelles, la o reuniune a miniştrilor de profil din Franţa, Marea Britanie, Luxemburg şi Polonia, convocată de ministrul irlandez al agriculturii.
Purtătorul de cuvânt al CE a mai menţionat că, până în prezent, în urma controalelor efectuate de statele membre asupra cărnii de cal etichetată drept carne de vită, nu a fost găsită substanţa numită fenilbutazonă, folosită pentru tratarea durerii la cai.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau