Sfârşitul lumii a venit deja pentru parlamentarii mexicani: le-a fost tăiat curentul
Dimensiune font:
Parlamentarii din statul Chiapas (sudul Mexicului) sunt nevoiţi de câteva săptămâni să-şi părăsească locul de muncă la 18:00 (ora locală), odată cu lăsarea întunericului, din cauza că societatea energetică locală întrerupe alimentarea cu energie electrică a clădirii parlamentului, iar aceasta nu are un generator propriu, relatează ABC.
Decizia privind economiile la buget a fost luată de noul guvernator la începutul lunii decembrie, măsurile afectând nu doar locuitorii simpli din Chiapas, ci şi parlamentarii locali.
Noul guvernator a anunţat deja că are de gând să-şi reducă salariul, sugerând că va fi micşorată şi indemnizaţia aleşilor, în cadrul pachetului de austeritate.
La ora actuală, parlamentari din Chiapas fac economii la electricitate, diurnă şi cazare, care au legătură cu activitatea lor legislativă. Motivul - datoriile uriaşe al bugetului local ce se ridică la 40 miliarde de pesos (circa 3,2 miliarde de dolari) moştenite de la administraţia precedentă.
Preşedintele parlamentului din Chiapas, Noé Castañón Ramírez, a declarat că în perioada următoare îşi va plăti personal telefonul mobil şi că va lucra pentru parlament şi după ora 18:00 în clădiri publice, unde există curent, iar exemplul său ar trebui urmat şi de ceilalţi parlamentari.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau