Șoșoacă a fost prinsă de radar cu 110km/h și a rămas fără permis. Scandal făcut de senatoare la mașina poliției
Dimensiune font:
Senatorea independentă Diana Șoșoacă, președintele partidului SOS România, a rămas duminică fără permis de conducere, după ce a circulat în zona Buftea cu o viteză de 110km/h deși limita de viteză era de 40km/h.
Diana Șoșoacă a declarat într-un video postat pe contul său de Facebook că a fost urmărită de acasă, că doar pe ea au oprit-o polițiștii și că se dorește să fie împiedicată în alegeri, în contextul în care permisul îi va fi suspendat pe întreaga durată a campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie. Senatoarea a precizat că va depune contestație.
„La data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acționau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, polițiștii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h.
Potrivit normelor legale în vigoare, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a persoanei care a condus autoturismul, cu amendă în valoare de 1.485 lei, precum și la reținerea permisului de conducere al acesteia, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau