Super-Parlamentul
Dimensiune font:
parlamentarii au adoptat ieri, cu largă majoritate, statutul deputaţilor şi senatorilor * PDL susţine că acesta întăreşte imunitatea aleşilor
După o noapte în care comisia de specialitate a finalizat proiectul, Parlamentul a adoptat ieri modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor, cu 309 voturi „pentru”, 56 de voturi „împotrivă” şi două abţineri.
Parlamentarii PDL au votat împotriva modificărilor la Statutul deputaţilor şi senatorilor, cele două abţineri au aparţinut UDMR, parlamentarii PPDD nu au fost în sală, iar deputatul PSD Gabriela Crețu a anunţat că nu participă la vot. Deputatul PDL Ioan Oltean a precizat că parlamentarii formaţiunii au votat împotrivă. El a susţinut că modificările aduse Statutului sunt doar „un strat de spoială”, considerând că imunitatea parlamentarilor a fost întărită, iar textul privind conflictul de interese încurajează parlamentarii să facă acest lucru. „Credem că trebuie să regândim această lege şi să o aşezăm pe parametrii normali”, a adăugat Oltean.
ANI nu mai are rol de judecător
Comisia de Statut a menţinut, în raportul la proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, amendamentul preşedintelui Comisiei Juridice din Senat, Tudor Chiuariu, de eliminare a prevederii prin care mandatul înceta la data rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI. Astfel, potrivit proiectului de Statut iniţial, mandatul de senator sau deputat înceta „la data rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI de constatare a incompatibilităţii”. Parlamentarii au mai eliminat din propunerile de modificare şi prevederea potrivit căreia „mandatul unui senator sau deputat încetează la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se constată existenţa unei averi nejustificate şi a stării de incompatibilitate”. Astfel, mandatul unui senator sau deputat va înceta, din motive ce ţin de incompatibilitate, la data menţionată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care face parte parlamentarul sau la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea. Cât priveşte reţinerea, în proiectul de lege se menţionează că solicitarea de reţinere, arestare sau percheziţie „trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice, care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei”. În baza acestei solicitări, parlamentarii pot decide la nivelul comisiei de specialitate în cel mult 3 zile recomandarea pe care o fac plenului respectivei camere a Parlamentului.
Fără rude la cabinete
De asemenea, a fost menţinută prevederea prin care este interzisă angajarea rudelor la cabinetele parlamentare, permiţând totodată reangajarea, la dobândirea unui nou mandat, a personalului avut anterior. Mai mult, parlamentarii care optează să renunţe la autoturism pot beneficia de o sumă forfetară pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţie. În acelaşi timp, comisia a decis să menţină o prevedere potrivit căreia parlamentarii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniile didactic, al cercetării ştiinţifice ori ale creaţiei intelectuale, precum şi în alte domenii stabilite de lege. (Beatrice Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau