Țara de lângă România care dă 2.500 de euro pentru primul copil. Se va întâmpla și la noi?
Dimensiune font:
Recent, guvernul din Serbia a anunțat că va dărui 2.500 de euro, conform unei noi legi, pentru nașterea primului copil, potrivit serviciului de presă al cabinetului de miniștri al țării. Prin urmare, plata pentru primul copil va crește de la 850 de euro la 2.500 de euro, iar legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022.
Guvernul sârb oferă 2.500 de euro pentru nașterea primului copil
Pe lângă suma de bani, noii părinți vor avea acces la dreptul la asistență de stat pentru cumpărarea unei locuințe în construcție sau una finită. Dreptul poate fi exercitat doar de către mama unu copil nu mai devreme de 1 ianuarie 2022. Singura condiție este de a fi cetățean sârb și să dobândească pentru prima dată casă familială sau un apartament în țară.
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, a precizat anterior că valoarea plăților de la stat și de la municipalității este de aproximativ 4.000 de euro. Conform legii în vigoarea, pentru al doilea copil sunt plătiți 85 de euro timp de doi ani, pentru al treilea copil sunt plătiți 102 euro timp de 10 ani, iar pentru al patrulea copil 153 de euro timp de 10 ani. Odată cu începerea noului an și acceptarea noii legi, plățile pentru al doilea, al treilea și următorii copii vor fi și ele majorate semnificativ.
Țara care oferă cetățenilor 26.000 de euro
Tot de la 1 ianuarie 2022, Croația a anunțat că va oferi stimulente financiare celor care au părăsit țara. În acest fel, guvernul vrea să îi convingă să revină în țară. Decizia a fost luată pentru a reduce declinul demografic și îmbătrânirea populației constante în ultimii ani din Croația.
Măsurile anunțate de autorități vor intra în vigoare începând cu anul viitor, de la 1 ianuarie. Prin urmare, cetățenii care au plecat în alte țări, membre ale Uniunii Europene, pot primi până la 26.000 de euro dacă se întorc în țară. Aceștia au de îndeplinit o singură condiție. Pentru a beneficia de această sumă de bani, trebuie să înființeze o afacere.
„Aceste stimulente oferă atât motivația de a reveni, cât și resurse financiare. Revitalizarea demografică este o problemă vitală pentru Croația, cu o populație ce îmbătrânește”,a declarat prim-ministrul Andrej Plenkovic.
În acest fel, cetățenii croați sunt încurajați să se stabilească în zonele rurale mai slab populate. Potrivit guvernului, în jur de 4.000 de persoane s-ar putea întoarce în țară datorită introducerii acestor noi măsuri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau