Tatăl clujean care și-a ucis copilul de 8 ani a fost condamnat la închisoare pe viață
Dimensiune font:
Tatăl clujean care și-a ucis copilul de 8 ani, vara trecută, a primit condamnare la închisoare pe viață, cu drept de eliberare peste 20 de ani. Este decizia magistraților Tribunalului Cluj, însă sentința nu este definitivă și poate fi atacată în 10 zile.
În vara anului trecut, Clujul a fost zguduit de o tragedie. Pe 25 iulie, mama unui copil de opt ani anunța disperată că băiatul a dispărut, după ce fusese luat de tatăl lui pentru a petrece un weekend împreună.
Părinții băiatului erau divorțați, însă aveau custodie comună asupra copilului. Atunci când femeia nu a mai reușit să dea de fostul soț, a alertat poliția. Oamenii legii au răscolit tot județul, iar trei zile mai târziu, băiatul a fost găsit fără suflare, abandonat într-o mașină pe marginea drumului.
Conform anchetatorilor, era mort de două zile atunci când i s-a găsit trupul. La câteva ore de la descoperirea macabră, autoritățile au dat și de urma tatălui, Takacs Gyorgy, care devenise suspect în acest caz. Înainte să fie prins, acesta a încercat să se sinucidă. A fost dus la spitalul de urgență pentru îngrijiri medicale, apoi în arest.
Aproape un an mai târziu de la această tragedie, tatăl copilului a primit condamnare pe viață, cu drept de eliberare după 20 de ani. Decizia magistraților clujeni nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau