Turcia va ridica din 1 iulie o parte dintre restricții

turcia

Dimensiune font:

| 22-06-2021 11:22

 Turcia va continua să ridice, din 1 iulie, o parte din restricții impuse în contextul pandemiei de COVID-19, după ce numărul de noi cazui zilnice a scăzut până la aproximativ 5.000, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan, potrivit Reuters.

Astfel, vor fi ridicate carantina generală impusă pentru zilele de duminică și restricțiile de circulație pe timp de noapte (după ora 19:00), precum și restricțiile pentru transportul public. Programul instituțiilor publice va reveni și el la normal.

 

Turcia a început să relaxeze gradual restricțiile severe - lockdown-ul total a fost limitat doar la zilele de duminică, iar restaurantele s-au deschis cu un număr redus de clienți, după ce numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a început să scadă accelerat de la un vârf de 60.000 din aprilie.

 

Erdogan a anunțat însă că spectacolele, inclusiv concertele, vor fi permise doar până la miezul nopții, determinând o reacție puternică pe rețelele de socializare.

 

Ankara speră că scăderea numărului de îmbolnăviri, împreună cu o accelerare a campaniei de vaccinare, va ajuta la o revenire a turismului.

 

 

 

 

Reguli de călătorie în Turcia


Începând cu 15 martie 2021, pasagerii curselor aeriene care sosesc în Turcia au obligația de a completa formularul de intrare prin intermediul portalului register.health.gov.tr, cu maximum 72 de ore înaintea îmbarcării. Formularul va fi prezentat la îmbarcare în format fizic (tipărit) sau electronic (pe telefonul mobil/tabletă). Ulterior completării formularului, va fi emis codul HES, în baza căruia călătorii vor putea avea acces la transportul intern și la cazare.

Este necesară completarea formularului de intrare în Turcia indiferent de modalitatea de transport utilizată - rutieră, aeriană sau navală. Completarea formularului nu este obligatorie pentru pasagerii aflați în tranzit aeroportuar. Persoanele care au obținut în prealabil codul HES au obligația de a completa și formularul (fiind o aplicaţie distinctă).

La 31 mai 2021, autoritățile turce au anunțat noi măsuri pentru turiști, valabile și pentru românii care merg în vacanță în Turcia:
  • Testul molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai trebuie prezentat de către persoanele care sosesc pe cale rutieră, aeriană sau maritimă și nu se va impune măsura carantinei, dacă acestea prezintă un document emis de autoritățile statelor de domiciliu prin care dovedesc faptul că au fost vaccinate și că au trecut 14 zile de la efectuarea vaccinului (schema completă a vaccinării) sau prezintă un document oficial care atestă că au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni.
  • Persoanele care nu pot prezenta dovada infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau a vaccinării trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în țară sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii în Turcia.
  • Testele rapide antigen acceptate de autorităţile turce sunt cele emise în limba engleză de o unitate medicală certificată în statul de domiciliu. Testele efectuate la domiciliu/reședință şi care nu sunt însoţite de o certificare medicală NU sunt acceptate.
  • Dovada vindecării de COVID-19 în vederea exceptării de la obligația prezentării testelor negative sau a certificatelor de vaccinare poate consta în: rezultatul pozitiv al unui test tip PCR, adeverinţă emisă de instituţii medicale de stat sau private certificate în statul de domiciliu, semnate şi ştampilate, emise în limba engleză. Atenție! În vederea exceptării de la obligația măsurii de carantină sau a prezentării testelor negative sau a certificatelor de vaccinare, turiştii străini trebuie să prezinte o dovadă conform căreia au trecut cel puţin 28 de zile de la vindecare.
  • Turiștii pot fi supuși în mod aleatoriu unei testări tip PCR, efectuată de reprezentanți ai Ministerului Sănătății din Turcia. Va fi permisă deplasarea către punctul de destinație pentru persoanele care au fost supuse testării aleatorii, iar în situația în care rezultatul testului va fi pozitiv, autoritățile competente vor acorda tratamentul necesar, în conformitate cu prevederile protocolului COVID-19 emis de Ministerul Sănătății.
  • Persoanele care obțin un rezultat pozitiv la testarea aleatorie, precum și contacții acestora vor fi supuși măsurii de carantină pentru o perioadă de 14 zile, la adresa declarată. În situația în care persoanele în cauză vor efectua un test tip PCR în ziua a 10-a a carantinei, al cărui rezultat va fi negativ, măsura carantinei va fi suspendată. Persoanele identificate ca fiind purtătoare a mutației B.1.617 vor efectua o perioadă de carantină de 14 zile, care se va încheia cu un nou test tip PCR.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale
24/11/2024 08:42

Un cutremur de 4 grade s-a produs, duminică dimineata, chiar in ziua alegerilor prezidentiale. Seismul a avut loc in zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7.16 minute. In ziua de 24 Noiembrie 2024, la ora 07 ...

De ce ar fi lansat Putin o rachetă goală la Dnipro. „Oreșnik” nu a provocat explozii sau distrugeri la sol
24/11/2024 00:08

Racheta rusească Oresnik, care a atacat Dnipro, a fost lansată probabil fără focos. Scopul liderului de la Kremlin ar fi intimidarea Ucrainei si Occidentului. Potrivit sursei citate, opinia este exprimată ...

Criza economică îi aduce înapoi în Donbas: Peste 100.000 de ucraineni aleg teritoriul sub ocupație rusă
24/11/2024 00:06

Ucrainenii care au fugit de invazia Rusiei in 2022 se intorc la casele lor din Donbas sub ocupatia rusă, deoarece nu pot tine pasul cu costul vietii pe teritoriul controlat de Ucraina. 130.000 de ucraineni s- ...

Noua metodă prin care Vladimir Putin vrea să îngroașe rândurile armatei ruse pe frontul din Ucraina. A semnat decretul
24/11/2024 00:02

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sambătă o lege prin care soldaţii care semnează un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate, reiese de pe ...

CFR: Trenurile circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi şi a temperaturilor scăzute / Trei trenuri staţionează în gări
23/11/2024 14:45

 CFR SA anunţă că sambătă dimineaţă se circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor regionale Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi pe şine sau pe firul de contact ...

GAFĂ DE PROPORȚII a echipei de campanie a lui Geoană: Au transmis presei un mesaj de susținere care era pentru un suporter Farul Constanța
23/11/2024 11:52

Gafă de proportii a echipei de campanie a candidatului independent la prezidentiale Mircea Geoană: vineri seara a transmis un mesaj de sustinere pentru acesta din partea galeriei echipei de fotbal Farul Const ...

Cum se folosesc fermele de troli și boți pentru influențarea alegerilor din România
23/11/2024 11:22

Fermele de troli si boti au devenit arme digitale puternice in campaniile electorale din Romania. Aceste retele creează un flux constant de dezinformare si manipulare pe retelele sociale, influentand perceptia ...

Meteorologii ANM au emis mai multe coduri de vreme severă în jumătate de țară
23/11/2024 11:09

  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă in 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sambătă. UPDATE 23 noiembrie, ora 10.15:& ...

Rusia: Baza NATO din Polonia este o țintă PRIORITARĂ. Polonia: Membrii UE să CONTRIBUIE mai mult la investițiile în apărare pe granița estică
23/11/2024 08:29

In timp ce Rusia amenintă că noua bază antirachetă a SUA din Redzikowo, Polonia, „este o tintă prioritară pentru o potentială neutralizare”, premierul polonez avertizează cu privire la „amenintare ...

Întâlnire crucială la Mar-a-Lago: Șeful NATO, în dialog cu Donald Trump
23/11/2024 08:27

Seful NATO, Mark Rutte, il vizitează pe presedintele ales al SUA, Donald Trump, la resedinta sa din Florida, a relatat vineri ziarul olandez De Telegraaf, citand surse. Rutte a zburat cu un avion guvernamenta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei