Un nou record de infectii cu coronavirus in SUA: 53.000 de cazuri confirmate in 24 de ore
Dimensiune font:
Cel putin 53.069 de noi contaminari cu coronavirsul au fost inregistrate in Statele Unite in 24 de ore, potrivit datelor raportate joi la orele 20.30 (vineri, 00.30 GMT) de universitatea americana Johns Hopkins, un nou record de la inceputul pandemiei, in ajunul weekendului prelungit al Zilei Nationale a SUA, noteaza AFP.
Aceasta ridica la peste 2,7 milioane numarul total de cazuri detectate in tara.
Nivelul cazurilor noi detectate in Statele Unite este mai ridicat ca oricand de la aparitia Sars-Cov-2, iar spitalizarile cresc in mai multe focare ca Houston (Texas) si Phoenix (Arizona).
In ultimele 24 de ore, 649 de persoane au decedat din cauza COVID-19 pe teritoriul american, 128.677 de la declansarea crizei sanitare mondiale.
In Texas, circa 8.000 de noi cazuri au fost inregistrate de miercuri, obligandu-l pe guvernatorul republican Greg Abbott, un aliat al presedintelui Donald Trump, se decreteze purtarea obligatorie a mastii in locurile publice din acest mare stat din sudul SUA, joi, cu o zi inainte de festivitatile de la 4 Iulie.
Ziua Nationala a SUA este traditional marcata de reuniuni familiale sau mari adunari publice pentru a asista la focurile de artificii. Autoritatile se tem de o raspandire a virusului pe care admit ca nu o controleaza total.
Pentru a sarbatori independenta Statelor Unite, presedintele Donald Trump intentioneaza sa asiste impreuna cu sotia sa, Melania, la focurile de artificii de la Muntele Rushmore (Dakota de Sud), monument national cu sculpturi uriase in granit ale unor presedinti americani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau