Un număr de 1.477 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) au primit vineri înştiinţările prin
Dimensiune font:
Un număr de 1.477 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) au primit vineri înştiinţările prin care sunt informaţi că vor fi disponibilizaţi colectiv din cadrul companiei, urmând ca de luni, 28 iunie, să intre în perioada de preaviz, care durează 20 de zile.
"Durata preavizului este de 20 de zile lucrătoare. În această perioadă se pot efectua concedii de odihnă. Pentru eventualele concedii medicale - foi de boală - nu se calculează zile de preaviz efectuat", a anunţat administratorul special al CEH, Cristian Roşu.
Potrivit acestuia, din numărul total de persoane care vor fi concediate colectiv, 700 sunt angajaţi ai Termocentralei Mintia, ceea ce înseamnă că aproape tot personalul va fi disponibilizat. Diferenţa de 777 de angajaţi disponibilizaţi din cadrul CEH sunt salariaţi ai exploatărilor miniere din Valea Jiului.
Persoanele disponibilizate vor primi o sumă compensatorie de 10.000 de euro, echivalent în lei, impozitată cu 10%, la care se adaugă venituri de completare pentru o perioadă de doi ani pentru energeticieni şi de patru ani pentru mineri, conform negocierilor purtate între administraţia CEH şi Sindicatul "Muntele", reprezentativ la nivel de unitate.
Sursa: agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau