Update: Traficul a fost reluat. Accident pe calea ferată în Suceava. Un om a murit
Dimensiune font:
O dubă a fost lovită de un tren în judeţul Suceava, iar unul dintre pasagerii dubei a murit.
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul feroviar a fost reluat pe secția de cale ferată 513, la kilometrul feroviar 6+230 de metri, în apropierea stației CF Suceava Vest, unde, anterior, un tren care circulă pe relația Iași - Timișoara a surprins o autoutilitară de marfă, la trecerea la nivel cu calea ferată, fără bariere. În urma impactului, o persoană a decedat și o altă persoană a fost rănită grav, fiind transportată la spital pentru investigații medicale.
Un tren a lovit, vineri, în comuna Scheia din județul Suceava, o dubă în care erau două persoane. Una dintre acestea a fost proiectată în afara mașinii și a murit, iar cealaltă a fost preluată de medici.
Potrivit ISU Suceava, o dubă în care erau două persoane a fost lovită de un tren la trecerea la nivel cu calea ferată în comuna Scheia.
În mașină erau două persoane, din care una a fost proiectată în afara mașinii și a murit. Cea de-a doua a rămas încarcerată și pompierii au scos-o din mașină. Aceasta a fost predată echipajului SMURD, scrie Mediafax.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau