Viața la bloc. Modificări privind plata cheltuielilor comune
Dimensiune font:
Intrată în vigoare în urmă cu aproape doi ani, Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor va fi supusă unor noi modificări. O inițiativă legislativă depusă, în acest sens, la Senat propune schimbarea modului de plată a cheltuielilor pentru întreținerea liftului.
În nota justificativă, autorul proiectului, deputatul UDMR Marton Arpad, precizează că, ”în actuala reglementare, pentru plata cheituielilor legate de folosirea energiei electrice pentru funcționarea ascensorului, se ia in considerare numărul persoanelor care locuiesc în apartamentul respectiv, iar pentru plata legată de întreținerea acestora se ia în considerare suprafața apartamentului”.
Prin urmare, apreciază politicianul, dacă în cazul utilizării liftului se aplică plata în funcție de numărul celor care apelează la ascensor, același principiu ar trebui să funcționeze și când vine vorba de cheltuielile impuse de întreținerea acestui mijloc de deplasare.
De menționat că, potrivit reglementărilor în vigoare, cheltuielile aferente folosirii ascensorului sunt împărțite astfel:
- pentru plata energiei electrice necesare funcționării liftului se ia în considerare numărul de persoane care locuiesc în apartament;
- pentru plata întreținerii liftului se ia în considerare suprafața apartamentului.
În acest context, merită menționat că Asociația de proprietari are dreptul, potrivit Avocatnet, să înscrie ipotecă pe apartamentele celor care înregistrează restanțe la achitarea cheltuielilor blocului. Așadar, dacă au trecut două luni de la data scadentă, asociația poate da proprietarul în judecată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau