VIDIO Gigi Becali îi atacă pe procurorii care-l vor 11 ani după gratii. Bă, nenorocitule, nu ţi-e ruşine? Eşti animal?”
Dimensiune font:
Gigi Becali a declarat, luni seara, la România TV, că pedeapsa cerută de procurori împotriva sa, de 11 ani şi şase luni, este strigătoare la cer.
Becali a precizat că intervenţia sa în faţa judecătorilor a fost provocată de faptul că procurorul de caz a cerut o pedeapsă de 11 ani şi jumătate, deşi instanţa de fond l-a achitat în dosarul în care a fost acuzat de sechestrare a persoanelor care i-au furat maşina, scrie rtv.net.
“M-au sunat avocaţii şi mi-au spus că a cerut 11 ani şi jumătate. M-am enervat şi am zis: ‘Lasă, bă, că vin eu acolo!’ E strigător la cer! Dacă hoţii au fost condamnaţi, s-a demonstrat că maşina a fost furată, cum să vii tu, procuror, să ceri 11 ani de închisoare? (…) Bă, nenorocitule, nu ţi-e ruşine? Eşti animal?”, a spus liberalul.
În apărarea sa, Becali a prezentat instanţei diplomele de ctitor de biserici şi crucile episcopale care i-au fost dăruite de către ierarhi ai Bisericii. “Vina mea este că am fost milostiv, că am respectat legile lui Dumnezeu, ale societăţii că mi-am luat maşina înapoi şi pe cele ale şmecheriei, că nu am vrut să zică careva că le-am băgat băiatul la închisoare”, a afirmat deputatul.
Becali susţine că familia s-a speriat când a auzit că riscă să petreacă atâţia ani în închisoare. “Tâlharii ăştia de procurori de unde să ţină ei seama de familie? Eu de la Parlament am plecat când se discuta bugetul Ministerului Public. Ăstora nu le-aş da niciun ban. Ăştia îl slujesc pe Diavol, pe Satan!”, susţine deputatul PNL, membru în Comisia juridică.
George Becali a afirmat că nu îi este teamă de verdictul completului de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deorece procesele sunt judecate corect la ICCJ. De acest lucru l-ar fi asigurat o verişoară de-a sa care este judecător acolo. “Nu este un secret, ea chiar a căzut în completul de judecată, dar s-a recuzat”, a precizat Becali.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
birlic
Jan 29, 2013
procurorul ar trebui acum sa_l cheme pe cioban la alt proces si sa mai ceara inca vreo 5 ani de puscarie pentru insulta adusa autoritatii!!!dar in romania actuala asa ceva este de domeniul fantasticului!!!cei cu bani cumpara absolut orice!!!asta este sistemul capitalist!!!cei fara bani mor cu dreptatea in brate!!!
Adauga comentariul tau